Inca ne mai rabda pamantul … pe ei … si pe noi!

Rabda! Insa nu stim pentru cat timp. Pe ei, pentru ca au ucis! Pe noi, pentru ca ne-am lasat condusi!

Inca ii mai rabda pamantul desi au comis si comit atrocitati. Indiferent ca e vorba de crime, de Holocaustul Rosu, sau de infometarea unui popor, se pot numi tot atrocitati. Dictatori cu ideil revolutionare, antisemiti sau atei, Hitler sau Ceausescu, fiecare si-a lasat in mod negativ amprenta asupra omenirii in general si a unui popor in special.

Pentru ca am urmarit un documentar despre holocaust, m-am hotarat sa scriu cat de mult doare, sa privesti si sa nu mai poti face nimic. Si doare mai tare, ca lupta pentru teritoriu, suprematie, independenta, s-a dus la nivel umanitar si nu la nivel strategic. S-ar fi spus ca in secolul XX, omul ar fi avansat, fata de Epoca de piatra, unde legea se facea cu un par. Insa ce am vazut nu pare deloc sa confirme asta.

La 15 ani, am citit o carte, care mi-a ramas si acum intiparita in memorie. Vizualizand documentarul, mi-am adus aminte ca am citit pe nerasuflate “Transhimeria (prin inchisori si lagare) a lui Dumitru Mircescu si ca am plans in hohote luand parte la ce descria, cu atata seninatate lucrurile pe care le-a trait. E greu de crezut ca un om poate indura atatea. Dar documentarul, a fost cel care a confirmat inca o data, ca moartea poate fi uneori prietenul omului.

Suna sinistru, dar in conditiile in care doar pielea iti mai tine de cald, cand foamea e o senzatie obisnuita, cand iti vezi semenii murind langa tine, cand moartea pluteste in aer, nimic nu iti mai pare iesit din comun.

Comparand atrocitatile din Cel De-al Doilea Razboi Mondial cu realitatea cotidiana, imi dau seama ca lupta si ura dintre oameni a ramas aceeasi, insa e dusa pe alte nivele. Ne ranim si acum si ne ucidem cu aceeasi raceala cu care transam o halca de carne. Ni se pare normal si facem din asta subiect de stire. Ne ingrozim la auzul stirilor care prezinta moartea ca pe un firesc al fiecarei zile si trecem nepasatori cu vederea.

Ne vedem de ale noastre, fara sa schimbam nimic. Ne crestem copiii si ii invatam sa urasca: sa ii invidieze pe cei care au mai mult ca ei, sa nu vorbeasca cu cei mai saraci, sa nu dea nimic din ce-i al lor celor care nu au. In zilele noastre, in Romania, pomana a devenit motiv de fala. Pana si inmormantarile au devenit sarbatori luxoase, udate cu lacrimile unora care nici macar nu l-au cunoscut pe raposat.

Ma intreb pe cei 6 milioane de evrei cine i-a plans. Lor cine le-a dat ceva de pomana? Pe ei cine i-a ingropat dupa cum le este obiceiul? Pe ei cine i-a condus pe ultimul drum? Soldatii germani care i-au tarat la groapa, Hitler care le-a ordonat asasinarea, nu au avut timp sa se gandeasca la trebuintele sufletelor lor.

Ma intreb de ce vazand lucrurile astea, lumea nu este mai buna, de ce ne razboim pentru o bucata de pamant si ne dam in cap pentru un telefon mobil. Continui sa ma intreb de ce intr-o societate atat de dezvoltata, inca mai exista tari in lumea a treia care sunt sub pragul subzistentei. Ma intreb de ce unii au averi incomensurabile si altii, copii, nu au un colt de paine cu care sa isi umple stomacelele?

Ma intreb de ce intr-o lume in care se pretinde egalitate inca mai exista copii orfani, oameni saraci, persoane cu dizabilitati neintegrate in societate, batrani abandonati si animale maltratate. De ce intr-o lume in care se tinde spre globalizare, fraternitate, uniune, “Unitate in diversitate”, oamenii inca mai mor de foame, hotii tot mai fura si asasinii inca ucid din placere.

Ma intreb de ce ura si invidia domnesc peste pamant, iar linistea si impacarea, convietuirea, sunt lucruri atat de greu de obtinut …

Bucharest – The nerve chopper

Asta ca sa nu spun ca acest minunat oras este unul care te aduce la limita rabdarii si in pragul disperarii daca nu detii toate tehnicile posibile de autocontrol si ignorarea tuturor mizeriilor inconjuratoare. Nu ma refer aici la gunoiul propriu-zis, la pet-uri, pungi s.a.m.d. Ma refer aici la caractere, persoane, personaje care mai de care mai dubioase, neciopliti, nemanierati si la oamenii normali, care traiesc sub limita saraciei absolute.

Nu stiu care om ar putea sa ramana insensibil in fata dramelor pe care batrani sau copii le traiesc in orasul nimanui. Cred ca oricarui om cu putina mila, i s-ar face pielea gaina, vazand atatea promisiuni politice si atata durere, foamete in jur. Cred ca cei care isi odihnesc lesurile in scaunele lor politice habar nu au de realitatea cotidiana. Si e normal sa fie asa, din moment ce ei au geamuri fumurii la limuzinele platite din banii fraierilor.

Cum au oare tupeul sa vina si sa imi vorbeasca mie de cinste si de onestitate, de transparenta si cum isi permit sa vina sa faca promisiuni, cand in secolul XXI oamenii inca mai dorm iarna pe strazi, mananca din gunoaie si se incalzesc stand unii in altii, cand batranii isi castiga existenta crosetand mileuri cu mainile inghetate pe marginea drumului, pentru a scoate cativa bani amarati?

Cum ma pot privi pe mine in ochi niste ulii de prada si cum imi pot face promisiuni de care ei insisi stiu ca se va alege praful??? Nici Geoana, Basescu sau Antonescu nu pot schimba ceva in tara asta. Intr-un sistem corupt, singura solutie viabila si care ar duce la disparitia acestui fenomen nefast, ar fi anihiliarea sistemului. Ori acest lucru e pe cale sa se intample.

Ajung sa isi piarda painea oamenii cu copii de crescut, tineri abia la inceput de drum si care traiesc in conditii modeste, cu un viitor in fata, batrani carora le scad pensiile si li se recalculeaza, chiar daca inca, in secolul XXI mai exista batrani cu 10 lei pensia.

Cum Dumnezeu sa poti sa traiesti intr-o tara ca Romania si sa fii mandru cand esti roman, cand semeni de ai tai au distrus si ultima farama de speranta intr-un trai mai bun? Si cum sa nu te revolte ce se intampla din moment ce vezi lucrurile astea, zi dupa zi, la fiecare pas, la fiecare minut? Ajungi sa visezi noaptea tara murdara in care traiesti si sa il intrebi pe Dumnezeu de ce. Cand el nu are nici o vina … singurii vinovati suntem noi, pentru ca nu luam atitudine, pentru ca gratis e mai bun decat muncit, pentru ca furat e mai bun decat castigat cinstit, pentru ca politica e mai buna decat cinstea si onoarea.

Si din nou picam intr-un somn adanc, al indiferentei si al unei tari care se duce din ce in ce mai jos! Nu sunt mandru ca sunt roman, cu alesii pe care ii avem! Trebuie sa putem schimba ceva! IMPREUNA!

DUMNEZEU NU DOARME!!!

Si a aratat asta, cui a trebuit sa o vada …

Situatia Romaniei in secolul XXI

… nu este deloc roz. Dimpotriva. Ne confruntam cu probleme din ce in ce mai acute, care necesita solutii tot mai drastice. Situatia din Romania, nu doar ca este una dramatica, ci pe cale de a atinge limitele de supravietuire, intr-un sistem care nu ajuta, ci dimpotriva impiedica dezvoltarea in orice directie.

Partidele de la guvernare, fiecare la randul lor, au creat haos in orice. “De ce sa continuam ce a inceput cel de dinaintea noastra, cand putem strica si face noi altceva, mai bun?”. Cred ca asta a fost in mintea celor care au trecut rand pe rand pe la ministere si guvern. Fiecare a dorit sa isi lase amprenta ca o pecete a trecerii lui pe acolo. Din pacate asta a daunat.

Marea parte a “raului” pe care Nicolae Ceausescu l-a facut, a trebuit spalat. Au distrus cladiri si au construit altele, au creat regres si nu continuitate. Din pacate, nimeni nu a avut un cuvant de spus. De ce? Pentru ca romanii, spre deosebire de alte natii, nu cunosc sensul cuvantului “unitate”, cum de altfel au inghitit prea usor un cuvant ca “democratie” a carei acceptiune nu au inteles-o nici pana acum. Suntem o tara democratica doar cu numele.

Nu stim sa luptam pentru drepturile noastre, asa cum nu stim cum sa schimbam ceva pentru a ne fi tuturor bine. Delasarea si convingerea ca “vor veni vremuri mai bune” este scaparea de responsabilitatea preluarii fraielor acestei tari. Vedem peste tot in jurul nostru coruptie, saracie, mizerie, delincventa juvenila, prostitutie, trafic de droguri si de carne vie. Ni se par perfect normale intr-o lume in continua dezvoltare, insa nu e asa.

Romania este o tara din lumea a treia, in care nimeni nu face diferenta intre “normal” si “iesit din comun”. Vizionam stiri in care ni se prezinta ca normalitate si rutina crime, violuri, incesturi, furturi organizate. Acceptam aceste lucruri, ne oripileaza in prima instanta si le trecem cu vederea. Ne spunem: “Mie nu mi se poate intampla!”. Este pacat ca doar atunci cand experienta personala ne poate face sa vedem “bolile sociale” pe care le ignoram, incepem sa ne dorim sa schimbam ceva.

Situatia Romaniei intr-un secol al evolutiei si al informatiei, devine din ce in ce mai grava. Acceptam ceea ce ni se impune pentru ca asa consideram noi de cuviinta, fara sa comentam, scrasnind din dinti, sau plangandu-ne vecinului ca nimic nu merge. Nu ne dam silinta sa schimbam ceva. Daca unul vrea sa dea inainte, zece il trag inapoi. Aceasta este mentalitatea romanului.

Asteptam vremuri mai bune, in nadejdea ca altii vor face pentru noi, ceea ce fiecare ar trebui sa facem. Doar ca din cele 20 si ceva de milioane de romani, 99% asteapta sa le rezolve altii problemele. Daca va intrebati de ce nu merge nimic, ati aflat raspunsul: din COMODITATE …

Romanul e expert! In tot si in toate! Parol!

Cred ca este cazul sa intaresc afirmatia cu argumente solide. Nu de-alta, dar lucrurile au inceput sa o cam ia razna. Intotdeauna au fost razna, dar acum, mai mult ca oricand.

Romanul dintotdeauna le-a stiut pe toate. Intotdeauna si-a permis sa critice si sa judece. Romanul intotdeauna a avut acel fler de judecator care i-a conferit autoritatea suprema in materie de probleme ale vietii si ale altora. Pentru ca detine aceasta autoritate, romanul este capabil sa judece de ce capra vecinului nu mai moare odata, de ce a crescut inflatia, de ce politicienii sunt incapabili, de ce vecinul Mitica o bate pe nevasta-sa, de ce a crescut pretul laptelui, de ce pamantul se invarte dupa soare si de ce e eclipsa cand e eclipsa.

Romanul are in permanenta dreptate in tot si in toate. Cu o precizie de ceas elvetian el poate aprecia cat de grava este situatia ta si iti poate da o solutie extraordinara care sa iti rezolve toate problemele. Daca nu ai o problema insa, nu conteaza. Romanul este dornic sa iti creeze el una, acolo unde nu exista. Este un expert in crearea de probleme si in scarpinatul cu mana dreapta la urechea stanga.

Romanul, niciodata nu doarme. Vegheaza la bunastarea politicii, a economiei, merge constiincios la vot atunci cand se dau pachete, scandeaza lozinci politicienesti pentru oameni pe care mai ieri ii huiduia si acum ii sustine. Romanul este un bun demagog pe masura ce asculta discursurile electorale ale alesilor poporului. Romanul accepta cu credinta si frica de Dumnezeu tot ce i se ofera: taierea sporurilor, inghetarea salariilor, reducerea pensiilor si a alocatiilor pentru copiii, scumpirea alimentelor, cresterea accizelor, oferirea de “atentii”pentru un amarat de serviciu care se vrea a fi gratuit, reducerea veniturilor pe motiv de criza s.a.m.d.

Romanul este calm. El nu se revolta impotriva sistemului. El este inca o data, un expert in tehnici de rezolvare a conflictelor si de dizolvare a litigiilor dintre vecinul Mitica si birtul de la colt. El da intotdeauna diagnosticul corect. Romanul nu spune niciodata “NU” unei legi care anuleaza alta lege. Nu se revolta niciodata de teama de a nu-si raci oole, complacandu-se in imoralitate si delincventa de toate felurile.

Romanul nu ia atitudine pentru ca stie ca daca ar lua, ar face tot felul de artrite si artroze datorate tocmai unei lipse acute de miscare de 20 de ani incoace. Romanul nu se da in laturi de la nimic gratis. Stie ca “gratis” inseamna “gratis” si atunci cand nu ii da nimeni, si deci, se serveste singur.

El se bazeaza pe legea din tara lui, pentru ca stie ca este cea mai permisiva lege si cea mai “draconica”. Da, “draconica”, pentru ca nici dracu nu poate sa ii descifreze itele. Atunci cand fura (pentru ca la acest capitol, romanul exceleaza), se asigura sa o faca cinstit. Nu mai fura din buzunare, pe strada si nu se mai multumeste cu televizoare sustrase din locuinte sau bijuterii din aur, a caror valoare oricum a scazut, iar la amanet gramul la cumparare e jaf pe fata. S-a specializat, pentru ca el este expert din nastere, in furturi organizate, la nivel de companii si guverne, partide, organizatii.

Romanul a inteles ca “munca” organizata, e mai buna decat cataratul pana la etajul 4 dupa un amarat de televizor si ca la nivel coorporatist, treburile se fac altfel, bacsisurile sunt mai grase si nici nu exista riscul sa fii prins de militie, chiar in momentul in care executi o manevra exceptionala de sarit pe geam cu televizorul in brate.

Cum este un expert, el se pricepe si la arta. Lui ii plac merele desenate pe panza si le interpreteaza ca fiind arta abstracta. Intra in polemici pe teme culturale desi nu a avut norocul sa termine decat 10 clase. I se pare o “jicnire” sa spui ca Ion Creanga a scris “Capra cu trei iezi”, cand el stie sigur, sigur ca a fost Ioan Slavici ala care a zamislit-o.

La fotbal si la femei, este expertul cu cea mai multa experienta. Banel e cel mai tare desi da auto-goluri, Nicoleta Luciu e salivabila, sanii naturali drepti ca merele sunt mai buni decat sanii din silicon, buzele umflate sunt mai bune decat alea naturale, creierele mici sunt mai bune decat alea mari, fiind foarte usor manipulabile de niste creiere si mai mici.

Romanul e tare patriot. Nu conteaza ca e 1 decembrie, Craciunul sau vreun parastas. Sa fie mancare! Sa fie multa si sa fie gratis! Si eventual si mestecata inainte. Sarbatoreste fiecare zi din calendar cu stricta religiozitate. Asta ii da un motiv intemeiat sa nu mearga la munca, indiferent de cat de mult are de lucru. Romanul respecta toate sarbatorile pentru ca ii este frica de Divinitate si stie ca asa poate scapa de ocarele sefului si de inca o zi plictisitoare, pe care o poate petrece dupa bunul plac, la peste sau la femei, la mici sau la sarmale.

Romanul este util si practic. Nu citeste carti, pentru ca stie ca isi poate strica vederea. Il vizioneaza in schimb cu strictete, pe gurul relatiilor inter-umane, Dan Diaconescu Direct. O asculta cu gura cascata pe inteleapta Nichita, Mahatma Ghandi a Romaniei, atunci cand cugeta si cand ridicandu-si bratele mari de inalta intelepciune, scoate grohaiturile filosofice care revarsa intelepciune asupra poporului prin intermediul unei cutii de sticla, indispensabile si mult adorate.

El nu primeste mita, sau spaga. El primeste o atentie pentru un serviciu pe care l-a facut. Nu conteaza ca tu ai dat cu masina peste un om. Daca esti roman, tot un roman de al tau, cu grad, te ajuta. Pentru 300 de ron, iti scoate camasa curata. Acum, daca tu nu ai schimbat si in loc de ron, iti cere tot 300, dar de euro, tu trebuie sa ii dai, ca daca nu, pe langa primul capat de acuzare, mai primesti inca vreo 3 … asa, ca sa echivaleze cu aia 300 de euro.

Romanul e si poet. Poate scrie despre orice, in versuri. Poate scrie despre: relatii, iubire, familie, mame, tati, morti. Face poezii cu rima incrucisata sau cu rima imperecheata. Se muleaza in context. Lui nu-i e rusine sa foloseasca cuvinte si expresii triviale in public, pentru ca stie ca poezia, poate fi si abstracta si cum el este un poet innascut, poate sa faca uz de talentul lui indiferent de situatie: in trafic, la shopping, pe strada, in baruri si terase. Talentul lui e nemarginit.

Din bucuria de a fi roman, face parte si condusul a la Michael Schumacher, in localitati, pe stradute, si chiar si in fata blocului. Ce-i rau in asta? Nimic. Poti sa o faci liber, nefiind constrans decat de eventualele puncte de penalizare aplicate.

O alta categorie la care romanul prin definitie este expert, este domeniul IT. El stie ce inseamna sa programezi, cum dealtfel cunoaste toate limbajele de programare existente si pe cele pe cale de implementare. Te poate desfiinta oricand, dandu-ti exemple pe care tu ca programator nu le cunosti. Romanul te poate lamuri in orice problema ce tine tehnica, tehnologie, internet.

Stie sa respecte un contract si sa citeasca termenii contractuali (printre randuri, ce-i drept) cu mare constiinciozitate. Are in bagajul imens de cunostinte, notiuni din domeniul juridic, tehnic, economic. El stie cum ar trebuie sa fie facute lucrurile si cum nu. Stie deasemenea ca poate rezolva totul cu ajutorul justitiei oarbe, care ii confera lui drepturi depline asupra a orice, si mai mult il face sa devina si mai sigur pe el, mai incisiv si mai dornic de a duce in instanta fiecare conflict marunt, pana si pe cel cu macelarul care i-a pus in galantar fleica in loc de ceafa de porc.

Este mandru sa faca parte din UE si expert in integrare europeana. Romanul de rand, poate oricand sa ofere consiliere in accesarea de fonduri europene, fara a fi citit macar o pagina dintr-o axa. Stie ca e mai simplu sa iei bani decat sa dai, de aceea face tot posibilul sa stoarca cat mai mult, de oriunde. Desi UE pare o vaca de muls, romanul inca nu stie sa mulga. Si uite-asa, da cu piciorul la multe miliarde de coco, preferand sa fie un mai bun orator, decat macar un jalnic practician.

La capitolul cresterea copiilor, detine diploma de “Expert honoris causa”. Detine toate metodele de crestere in bune conditii a copiilor, ca unelte de facut bani. Detine locatii indedite, ca arterele principale din marile orase, capete de poduri, unde isi plaseaza copiii in scopul deprinderii celor mai importante lectii de viata. Este cel mai sentimental parinte, schingiunidu-si copiii cu dragoste. Atunci cand acestia plang, ii imbie cu cateva palme. Se orienteaza in cresterea pruncilor, dupa tratatul “Cum sa ii bati mai bine copilul, ca sa creasca sanatos” si dupa ghidul cel mai bine vandut “Cum sa bei eficient”.

Ca un parinte responsabil, atunci cand micutul are de facut teme, ii rupe pagina, chiar daca tema este impecabila. Aici, urmeaza sfaturile din almanahul “Repetitia este mama invataturii”. Ii place sa isi vada copiii bine si de aceea le bombardeaza existenta cu sfaturi din cartea “Cum sa nu ajungi un derbedeu ca taica-tu”, scrisa de insasi mamele copiilor si de seria de carti “Pe maidan, copilul meu va invata lectii de viata”, “Nu am timp azi de tine”, “Vrei bani, ia bani”, “Eu cu taica-tu plecam in Dubai, tu poti sa faci ce vrei la 12 ani”, “Fata mea este model”, “Cum sa iti mariti fata cu un multimilionar in mai putin de 12 luni”, “Cum sa gasesti cele mai apropiate restaurante, baruri, carciumi pentru a scapa de stresul gatitului”, “Cum sa iti initiezi copiii in tainele furturilor din buzunare”, “Cum sa devii expert la coltul strazii”.

Pentru ca nu vrea sa fie in urma cu stirile din nici un domeniu, romanul e mereu pus pe invatat. Citeste ziarul si eticheta de la sticla de bere, citeste amabajul de la papusa gonflabila care ii tine de cald, pentru ca nu cumva sa ii dauneze manevrarea imprudenta.

In relatii, romanul stie ca legea pumnului e cea mai importanta. De aceea, el isi educa sotia cu pumnul, ori de cate ori are ocazia. Este cea mai buna modalitate de a se destresa impreuna. Activitatile in doi, precum aruncatul cu vesela, mutatul mobilei din cap in cap prin casa, smulgerea veiozelor din priza, pomenirea rudelor femeii si aranjarea dintilor ei din fata, sunt doar cateva activitati casnice, care scot din rutina orice mariaj.

Nu exista domeniu in care romanul sa nu exceleze. Performanta este scopul sau inalt. Rezultatele concrete il motiveaza. Ratiunea nu este arma lui, ci imprudenta si spontaneitatea. Nu se bazeaza pe munca, ci pe fler. Nu beneficiaza de resurse intelectuale ci pe o filosofie nativa. Nu se plafoneaza, ci se odihneste. Nu este activ, ci practic.

Romanul e roman si asta nu se va schimba niciodata. Trasaturile lui unice, fac din el, cea mai veritabila specie a planetei. Este incomparabil si inegalabil. Este inamovibil si incoruptibil. Este mai presus de lege si nimic nu este mai presus de el.

Sa fim mandri ca suntem romani!

Lucrurile care conteaza cu adevarat

Mi-au trebuit 21 de ani sa imi dau seama ce e cu adevarat important in viata… Cautam lucruri de care sa ne legam si care sa ne aduca fericirea. Ne gasim bucuria in materialitate si in confort, in prietenii si in cunostinte. Rareori ne gasim bucuria in noi insine, in familie si in omul de langa noi.

Ignoram familia si ne ignoram pe noi, fara a ne gandi ca toate lucrurile au o masura, si ca timpul, nu ne iarta. Timpul nu are rabdare. Timpul nu ne lasa timp pentru regrete. Si atunci incepem sa ne dam seama ce conteaza cu adevarat. Cand nu mai avem cale de iesire, cand suntem in impas, cand suntem singuri si tristi, bolnavi, parasiti, flamanzi dupa atentie si grija. Ne dam seama cat de mult conteaza mangaierea mamei si caldura ei, abia atunci cand nu o mai avem. Apreciem certurile tatei, abia atunci cand el nu mai este. Suntem cateodata umani, iar alta data niste fiare insetate de a gasi satisfactie in orice, mai, putin in noi si in valori.

Cautam toata viata acea persoana care sa ne faca fericiti, care sa traiasca prin noi, prin care sa traim, care sa ne iubeasca neconditionat si sa ne faca sa ne simtim pretuiti. O gasim si de cele mai multe ori nu o apreciem. Mi-am dat seama cat de mult conteaza sa ai dragoste adevarata, abia atunci cand am simtit cum e sa tremuri la atingerile barbatului de langa tine, cand incerci sa sorbi dintr-un sarut toata dragostea pe care el ti-o poate oferi. Mi-am dat seama ca un barbat poate iubi o femeie, asa cum este, pentru ca este ea.

Mi-am dat seama ca exista “barbatul visurilor” cand l-am intalnit pe el. Nu exista dovada mai mare de bunatate si de omenie, decat omul de langa mine. Emana caldura, dragoste, atentie, grija. Emana masculinitatea prin fiecare por, fara a fi vulgar, fara a parea dur, sau lipsit de sentimente. E BARBAT in toate sensurile posibile, pentru ca e el. Pentru ca nu si-a inghitit lacrimile de frica sa nu para vulnerabil in fata mea atunci cand, in semn de multumire, i-am dat un biletel pe care scriam cateva cuvinte simple de multumire pentru cele mai minunate zile din viata, pe care el mi le-a oferit.

Acum il privesc … si nu pot inceta sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat! Nu pot inceta sa ii repet, in gand, ca il iubesc mai presus de orice pe lume si ca merita dragostea mea neconditionata, pentru tot restul zilelor. E atat de frumos sa iubesti!

E atat de frumos sa te simti iubit! E atat de frumos sa adormi noaptea in bratele omului tau si sa te trezesti dimineata cu o ploaie de sarutari. Nimic nu e mai frumos ca dragostea impartasita! Iti multumesc iubitule, ca faci din fiecare zi a mea, cea mai fericita zi …

Cum sa intri sub pielea clientului

Vizualizand statisticile de pe blog, am remarcat cativa termeni ai motorului de cautare. “Cum sa intri sub pielea clientului”. E criza si se vede asta. Nu este insa o criza financiara! Este o criza de IDEI! Exact, de idei, pentru ca asta ne lipseste noua! Ne lipsesc ideile proaspete, ne lipseste inovatia, originalitatea. Ne lipseste talentul si spiritul antreprenorial. Acesta din urma unora lipseste cu desavarsire. Ne lipsesc specialistii, ne lipsesc oamenii autodidacti, ne lipsesc resursele intelectuale. Toata lumea cauta solutii de iesire din criza. Oameni buni, criza nu exista! Exista o lipsa totala de interes si de solidariatate in solutionarea unor probleme ale poporului. Ne complacem in aceasta situatie. Dar nu vreau sub nici o forma sa vorbesc despre lucrul asta. Vreau sa vorbesc despre cum poti intra pe sub pielea clientului tau, despre cum il poti face sa cumpere si despre cum il poti fideliza. O sa ma refer la cei 4P pe care ii condamna toata lumea si ii categoriseste ca fiind “demodati”.

Produs

Pret

Plasare

Promovare

Ofera-i clientului tau, sau clientilor tai tinta, un produs bun, la un pret accesibil, pe care sa il poata gasi cu usurinta si pe care sa i-l aduci la cunostinta prin cele mai bune mijloace. Asa poti intra pe sub pielea clientilor tai.

Dar exista si o a doua varianta, cea legata de un vanzator care vrea sa invete sa isi trateze clientii.

Respect, maleabilitate, zambet, solicitudine!

Simplu ca buna ziua! Eu vreau sa ma saluti cand intru in magazinul tau, sa nu fii in toane proaste(pentru ca pe mine nu ma intereseaza problemele tale), sa imi zambesti si sa imi arati ce produs vreau eu, pana ma gandesc sa cumpar. Sau nu. Dar tu sa nu te superi daca te-am pus sa rascolesti tot magazinul cautand pantofi verzi de lac, marimea 34. Trebuie sa imi zambesti in continuare, chiar daca ai asudat facandu-mi mie pe plac. Asa, zambeste! Mai sunt si altii ca mine!

Lasand la o parte, tonul comico-ironic, respectul si amabilitatea sunt singurele cai spre o clientela satisfacuta si eventual fidelizata. Daca imi place cum ma tratezi, cumpar si a doua oara de la tine. Daca nu, ma duc la vecinul Mitica, la magazinul lui de la colt, unde sunt intampinata cu un zambet si cu ceva urale, ca deh, ne si cunoastem.

Multi au pierdut din vedere aceste mici reguli de viata, as putea spune. Cei 7 ani de acasa, te pot face sa intri sub pielea clientului mai repede decat renumele magazinului in care lucrezi si marfa scumpa pe care o vinzi.

Crede-ma, ca accepti sau nu, asta este regula de aur: RESPECTUL!

Multumesc!

… celui mai important om din viata mea, pentru cea mai frumoasa SURPRIZA!

Manifesto pentru arta si cultura

Manifesto se gaseste aici.

Subscriu! De ce? Iote cateva motive pentru care ar trebui sa ne unim in vederea unei schimbari majore. Dreptul la cultura si arta ar trebui sa fie al tuturor. Din pacate, nu este. De aceea, tin sa aduc urmatoarele argumente:
- prin legea de la 1864, Alexandru Ioan Cuza a introdus invatamantul primar de 4 clase, gratuit si obligatoriu. Prin urmare, deschis tuturor. Cultura este asadar gratuita pentru toata lumea.

Termenul de cultura, prin definitie, este unul vast. Potrivit wikipedia, cultura este “o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).”

Asadar, potrivit definitiei, daca aceasta se propaga prin “cai de comunicatie specifice”, iar accesul la informatie este liber si gratuit, prin inductie, toate informatiile impartasite pe aceste cai, formeaza cultura, si prin urmare sunt gratuite.

Aceasta definitie a culturii se bate cap in cap cu ceea ce se vrea a fi “Legea dreptului de autor”, si Asociatia Industriei Muzicale din Romania. De ce? Este simplu. Acesti oameni uniti intr-o asociatie militeaza pentru drepturile artistilor si pentru eradicarea pirateriei, a duplicarii neautorizate a operelor acestora, pentru stoparea downloadarilor de opere pe internet. Sa rezum: ei apara drepturile unor artisti.

Artistii sunt o masa restransa de oameni. Nu toti avem veleitati artistice, nu toti compunem opere. In raport cu restul populatiei, acesti artisti sunt privilegiati si beneficiaza de un drept de autor. Bun! Clar! Asa trebuie sa fie! Este o idee extraordinara ca cineva se foloseste de o lege in aceasta tara, insa legea (numai in Romania se poate) este cu dus si intors.Nu cred ca ar avea nimeni nimic impotriva ca unui artist sa ii revina toate drepturile banesti din vanzarea operei sale. Perfect pana aici. Insa aceste drepturi banesti ar trebui sa ii survina din dreptul de autor platit de casa de discuri si nicidecum din vanzarea repetata a operei sale.

Cum un om important pentru mine, argumenta pe blogul lui intr-un post, de ce vanzarea unei opere este furt pe fata, m-am gandit sa argumentez afirmatiile mele pe baza articolului lui. Asta se numeste oare plagiat? Se numeste piraterie sau furt intelectual? Nu, nicidecum. Nu i-am cerut voie sa ma folosesc de articolul lui, insa am precizat sursa. Ma folosesc de o argumentare potrivita si asemanatoare cu ideile mele, tocmai pentru a sublinia acest aspect al superficialitatii cu care este tratat dreptul la cultura.

In articol veti putea descoperi de ce ajungem sa platim mult, pentru un lucru care valoreaza destul de putin si care a fost platit inainte sa o facem si noi. In urma unei discutii (si aici imi permit sa ii reproduc intocmai cuvintele), am ajuns la concluzia ca “e ok sa platesc o hartie pe care este tiparita o opera, insa nu si contravaloarea acesteia. Platesc acea hartie pentru ca s-a taiat un copac ca ea sa ajunga in biblioteca mea si mi se pare normal sa achit contravaloarea unui bun, iar nu a unei opere a carei valoare a fost achitata o data”. Pare destul de simplu, nu-i asa, sa constientizam cum se fac lucrurile in Romania, in orice domeniu si cum romanul stie sa vanda orice, pana si aer comprimat.

Asadar, mi se pare perfect normal ca o opera sa fie platita de cel care o publica si care pana la urma are beneficii multiple de pe urma ei, si nu platita la suprapret de un biet roman amarat, care vrea sa se delecteze prin cultura, si nu uitandu-se la posturi manelizate si otevizate. Ceea ce mi se pare cel mai revoltator este actiunea AIMR de “anihilare” a celor care se folosesc de site-uri de file-sharing ca dc++ si odc pentru a descarca muzica, filme si diverse fisiere. Tin sa le mentionez ca si daca ar dori sa le inchida pe toate, tot timpul se va gasi cineva care sa implementeze un astfel de sistem de file-sharing si care sa le duca munca in pragul disperarii.

Cred cu tarie ca o lege care sa permita accesul NEINGRADIT la cultura si informatie, va conduce la CIVILIZATIE!. Sa nu uitam ca pe site-uri de file-sharing in afara de muzica si filme, exista carti pe care in mod normal nu le putem procura pentru ca acestea s-au epuizat si nu mai pot fi reeditate din motive legate tot de legile dreptului de autor. Stiu ca nu de la romani a plecat aceasta lege, insa stiu ca fiecare stat este indreptatit sa reprezinte interesul populatiei. In Romania sunt destul de multi analfabeti. Pe langa acestia sunt si destul de multi oameni, din mediul rural, cu situatii sociale precare, dar pe care dorinta de a invata si de “a deveni cineva” ii impinge spre cunoastere. Insa atunci cand cunoasterea iti este ori limitata, ori interzisa, ori ingradita din motive financiare, tendinta este de a da inapoi.

Si atunci, vin eu si zic: de ce sa nu promovam ACCESUL LIBER la cultura si eradicarea unor tarife gigant pentru niste opere platite la nesfarsit de noi, oameni simpli? De ce sa nu promovam opera, artistul, originalitatea si sa lasam la o parte lacomia generata de legile dreptului de autor? Sunt absolut sigura ca nimeni nu va plagia, cunoscand riscurile, insa sunt sigura ca multi vor fi recunoscatori pentru resursele culturale puse la dispozitie prin intermediul siteurilor de file-sharing si pentru libertatea de a folosi operele in scopuri personale, fara a plati niste sume deloc modice, de-altfel platite inainte.

Sustin acest manifesto si sunt sigura ca multi dintre voi o veti face. Comentariile si sugestiile legate de acest manifesto, se lasa pe acest blog. Simtiti-va liberi sa va spuneti parerile.

Je suis

Je n’existe pas …
Je suis le vent que vienne et que part …
Je suis l’amour de deux …
Et la music d’un …
Je suis tous et je ne suis rien …
Je suis le vent d’ete et le soleil d’hiver …
Combien je suis …
tous et rien!