Comunism

Comunismul!Un regim dictatorial sangeros,un supliciu al ratiunii si al demnitatii!Oare cat de usor poate fi descris in cuvinte un destin crunt,o soarta trista,o viata in agonie a unui popor mult prea chinuit de atrocitatile unui dictator nemilos?

Greu de spus!Trairile si sentimentele de frica si teroare au fost insuflate de mai bine de 24 de ani de catre un conducator barbar,tiran,fara mila sau frica de Dumnezeu.

Atunci cand spun comunism,spun Nicolae Ceausescu!Singur,sau manat de mintea bolnava a sotiei sale,sustinut de adeptii sai si de organismul caruia,ironic,i s-a dat numele de “Securitate”,Ceausescu nu a fost decat o unealta degradata si degradanta a unui mecanism complex,a unui monstru “diform”,creat de ideile marxiste si de o teorie stalinista mult prea oblica.

Este mult prea greu ca eu,din perspectiva unui simplu spectator tardiv al acestei piese de teatru regizate perfect,sa pot face o estimare obiectiva a ceea ce a insemnat regimul comunist pentru Romania.Pot insa a-mi exprima propria parere formata in urma lecturarii catorva carti ce trateaza acest subiect.Sigur,un spirit critic asupra regimului si un sentiment de solidaritate afisat fata de cei ce au trait teroarea sunt atuurile care imi dau puterea de a apara,cu intarziere,desigur,libertatea furata a semenilor mei.

Daca exista o dovada reala a crimelor comuniste,un testament tarziu al celor ce au stiut sa isi apere cu vehementa,dar in zadar,drepturile,aceasta este cartea lui Dumitru Mircescu “Transhimeria(prin inchisori si lagare)”.Nimic nu poate fi mai induiosator ca o realitate descrisa obiectiv,nemascata de teama de a nu rani prin cuvinte orgoliul “masinariei”comuniste,si nu prin prisma suferintei individuale,ci a celei colective.

Ceea ce nu pot intelege este cum putem da uitarii o soarta atat de cruda pe care au infruntat-o bunicii sau strabunicii nostrii in apararea unui ideal suprem:LIBERTATEA!

Comunismul,pentru fiecare dintre noi (pentru cei constienti,desigur) ar trebui sa fie un exemplu de “Asa nu!” al guvernarii unui regim fortat,impus prin suprimarea libertatii de expresie,de miscare,prin inlaturarea drepturilor si a libertatilor cetatenesti.Daca ar fi sa judec inainte si dupa inlaturarea comunismului,as da dovada poate de ipocrizie,neacceptand faptul ca pentru generatiile anilor ’60,’70,dictatura a avut si parti bune:libertatea controlata,asa cum a fost,dictata si manipulata de Securitate,a evitat multe dintre situatiile “daunatoare”cu care ne confruntam in prezent:jafuri,crime,accidente voite sau nu,o rata a somajului mult prea mare si un statut deplorabil de “Tara in curs de dezvoltare”,care ne urmareste si astazi,dupa mai bine de 17 ani de la inlaturarea regimului comunist.Daca ar fi sa ma gandesc chiar si pentru o clipa la ce a insemnat colectivizarea pentru oamenii simplii ai satului,care,obligati de “cerintele” comuniste si de “ideile inovatoare” care promovau sintagma de “unitate nationala”, “implmentate”pentru o economie “prospera”,si-au pierdut pamanturile si utilajele,in mare parte reprezentand tot ceea ce aveau,as ajunge la concluzia ca si inlaturarea dreptului asupra proprietatii este o monstruozitate la fel de condamnabila precum crimele si cruzimea din lagarele siberiene.

Poate va intrebati de ce o tanara,o adolescenta de liceu indrazneste sa condamne si sa catalogheze drept crime niste actiuni menite sa aduca “bunastare si prosperitate” Republicii Socialiste Romania.Motivul nu este unul palpabil,sau usor de transpus in cuvinte.Doar sentimentul de solidaritate,de compasiune si un oarecare regret al imposibilitatii de a schimba lumea in care traiesc ma fac sa judec impartial si putin prea aspru soarta semenilor mei,soarta pe care o aseman mai degraba cu fatalitatea,cu un destin implacabil impus.

Revenind la fenomenul colectivizarii,care a avut ca scop unitatea economica,ar trebui sa admit pentru a doua oara ca totul mi se pare o barbarie.Un simplu petic de pamant,un car cu boi sau cateva animale de curte,constituiau averea a milioane de tarani.Ar fi necesar poate,in mod ironic,sa fac referire la operele lui Rebreanu sau cele ale lui Marin Preda,pentru a sublinia faptul ca pamantul a ocupat locul primordial in viata taranului roman.Atunci cand s-a decis fenomenul colectivizarii,s-a decis,constient sau nu,infometarea unui popor.

Cred ca multi dintre tinerii de varsta mea,multi dintre cei crescuti in “spiritul”democratiei nu au idee cate suferinte au indurat predecesorii nostrii pentru ca noi sa ne putem bucura de cel mai de pret dar:libertatea.

Dupa 1989,o data cu caderea regimului comunist,a inceput decaderea valorilor morale ale societatii romanesti.Ma refer aici la degradarea unor norme morale si etice,de conduita,poate,cat si la eterna delasare care a cuprins poporul roman o data cu “eliberarea”de sub robia dictaturii comuniste.Ma intreb unde a disparut spiritul patriotic(care,in pofida schimbarilor bruste,ar fi trebuit sa se conserve),dorinta de unitate nationala,nu cea prezentata si promovata de comunisti ci,ideea de “Toti pentru tara si tara pentru toti”.Ma intreb adesea de ce atunci cand obtinem lucrul dupa care tanjim ,nu incercam sa il pastram,cautand intotdeauna sa construim pe o parte si sa distrugem pe celalata .Mi se pare destul de absurda situatia post-comunista cu care se confrunta Romania in prezent.As fi preferat ca intelepciunea din trecut sa nu se piarda o data cu trecerea vremii ci sa ne ajute sa reconstruim,pe baze deja existente,o societate solida,bazata pe reciprocitate si unitate,pentru ca in fond,asta este calea spre prosperitate:unitatea,pe toate planurile.Poate ca la aceasta degradare a contribuit intr-o oarecare masura si excesul de libertate de care am “beneficiat”dupa 1989.

Multi dintre tinerii obligati sa indure supliciile comunismului,manati de o idee fantezista a libertatii utopice din tratatele lui Karl Marx,au ajuns prizonieri in inchisorile din lagarele comuniste,in inchisorile siberiene,blestemandu-si soarta si dorindu-si sfarsitul.Si totusi,supusi unor conditii inumane,multi dintre ei au supravietuit,continuand sa lupte pentru un ideal pe care poate ca nu l-au vazut realizat niciodata. Asta nu ar trebui sa ne dea de gandit ? Oare faptul ca traim vremuri comparativ mai bune decat martirii nostrii(pentru ca pentru mine toti cei care si-au pierdut viata in lupta pentru un ideal sunt martiri),nu ar trebui sa trezeasca in noi dorinta de a schimba ceva,catusi de putin,in societatea in care traim? Cu siguranta dorintele mele sunt la fel de utopice ca si societatea buna,din punct de vedere teoretic,al lui Karl Marx,care in practica nu ar fi avut un echivalent durabil,insa continui sa cred ca inca mai exista speranta.

Nu imi este usor sa accept,cu riscul de a rani visatorii,ca regimul comunist nu a fost inlaturat complet.El continua sa dainuie si astazi prin perpetuarea unor “teorii”aliniate normelor si standardelor impuse de un organism contemporan,caruia,din pacate sau din fericire ne-am aliniat si noi.Sa ne oprim pentru o clipa si sa nu mai judecam trecutul.Sa privim putin prezentul!Exista vreo schimbare notabila comparativ cu epoca comunista? Cu siguranta,schimbari sunt foarte multe insa nu din cele pozitive.O sa enumar insa numai cateva:rata somajului in continua crestere,scaderea populatiei,in special migrarea tinerilor catre tari care le ofera conditii decente de munca si o remuneratie pe masura,rata mortalitatii in continua crestere,scaderea natalitatii,cresterea numarului persoanelor fara adapost,care,dupa spusele strabunicilor mei,care au trait acele vremuri era mult mai mic in relatie cu numarul actual si lista ar mai putea continua.Nu stiu ce rost ar avea aceasta paralela intre trecut si prezent,aceasta enumerare nefolositoare,in afara punerii in lumina a unor probleme de mult existente care insa au luat amploare odata cu trecerea timpului.Ar fi inutil sa incerc sa gasesc argumente pro sau contra atata timp cat, pe z i ce trece parerea

mea se degradeaza.Oare am ajuns in punctul in care sa ma amestec cu multimea,in care sa imi pierd identitatea si individualitatea in defavoarea unei crunte nepasari ? E un mare semn de intrebare care nu cred ca o sa isi afle raspunsul prea curand.

Pentru mine,desi nu am trait pe propria-mi piele efectele crude ale regimului dictatorial (insa resimt “replicile” “cutremurului”) acest exemplu nu poate fi decat o alta lectie de viata,o morala ironica si un impuls de a invata sa ma ridic ori de cate ori este nevoie,sa stiu sa nu plec capul in fata unei nedreptati sau a greutatilor vietii si sa nu incetez niciodata sa lupt pentru un ideal: apropiat sau indepartat,un ideal este cel care mentine aprinsa vapaia sperantei,mistuie dezamagirile si ne descatuseaza sufletele.

Comunismul a fost si va ramane pentru poporul roman,o “gaura neagra” a unei existente precare,a unei guvernari fortate si a unei imposibilitati de afirmare,de dezvaluire a unei identitati,aceea de roman,liber,patriotic si dornic de mai bine.Nu sunt in masura eu,ca simpla piesa pe tabla de sah numita societate,sa judec sau sa condamn trecutul,insa am datoria morala sa incerc,cel putin,sa schimb ceva (nu sa razbun sau sa platesc) din trecutul dureros al tarii mele.Sunt constienta ca ma lupt cu morile de vant,dar in acelasi timp sunt destul de optimista si determinata sa impiedic ca istoria sa se repete.

Comunismul nu a disparut,nu a fost inlaturat,nu si-a gasit sfarsitul o data cu asasinarea dictatorului,ci dainuie,bantuie in continuare ca o fanatasma care nu isi gaseste linistea,ca o umbra a unui trecut dureros.Iar noi,ne vom situa intotdeauna intre trecut si prezent,pentru ca asa ne-am obisnuit sa ne delimitam vietile,inainte si dupa ’89,inainte si dupa perioada comunista.E o mare greseala! Niciodata nu vom putea trai linistiti prezentul daca nu putem uita trecutul!

Ce a insemnat pentru mine comunismul ? Cu parere de rau,regimul comunist a fost si va ramane in viziunea mea,o tragedie ce putea fi evitata,un scenariu diabolic si o sete de putere care s-a stins doar cu varsare de sange.Orice incercare a mea de a vedea totul intr-o maniera pozitiva a esuat.Inclin sa sper,si eu,ca si celelalte milioane de romani,la vremuri mai bune,la vremuri in care,Ceausescu,comunismul,interdictiile si privatiunile,libertatea limitata,controlul absolute,Securitatea si ceilalti piloni ai regimului sa fie doar un vis urat,o amintire neplacuta,un gust amar si o lectie din care toti sa avem ceva de invatat.