Cred ca am transformat blogul asta intr-o arma personala de razbunare impotriva prostiei umane si a tuturor celor care imi gresesc. Trebuie sa recunosc ca sunt o lasa, o fricoasa, ca nu am curaj sa spun NU atunci cand nu imi convine ceva,ca nu pot sa nu mai ingurgitez mizeriile pe care in mod voit le accept, ca nu am curaj sa iau hotarari pentru viata mea si ca ma leg tot timpul de trecut. Nu stiu de ce nu pot sa uit, sa las in urma, sa nu imi mai amintesc de esecuri, de tristete, de greseli. Am devenit o paria a propriei mele vieti, am inceput sa nu ma mai inghit nici pe mine, daramite pe cei din jur. Am inceput sa simt aversiune fata de mine si de ceea ce sunt din cauza oamenilor de nimic din jurul meu. Toti vor sa imi guverneze viata, toti vor sa se implice intr-un fel sau altul in deciziile mele. De ce??? Pentru ca asa cred ei de cuviinta. Pentru ca asa cred ei ca ma impiedica sa fac greseli capitale, de genul celor pe care le-am comis in trecut, greseli care or sa ma urmareasca tot restul vietii si de care nu o sa fiu iertata. Am depasit de mult momentul in care ma condamnam pentru faptul ca am avut curaj sa cred in oameni si am fost atat de naiva incat sa ma las prada ipocriziei. Am depasit de mult momentul in care ma consideram doar o fetita fara aparare care are nevoie de un barbat pentru a o proteja si pentru a-i ghida pasii in viata. Am ajuns intr-un punct in care nu mai am nevoie de nimeni, nu mai am nevoie de aparenta bunatate si dragoste a oamenilor, in care nu mai am nevoie de nimeni in afara de mine. Am invatat sa cred in mine si am invatat sa nu ma dezamagesc. E tare trist sa te tradezi singur, dar e si mai trist sa te lasi prostit. Nu am nimic cu nimeni, nu am avut nimic cu nimeni, niciodata si nici nu o sa am. Eu sunt singura vinovata de lucrurile care mi se intampla si mi le asum cu fruntea sus si cu demnitatea de care trebuia sa dau de mult dovada. Mi-am incalcat principiile, mi-am lasat la o parte valorile si m-am aventurat in valtoarea vietii fara nici o masura de siguranta. Am invatat inca o data ca naivitatea nu foloseste la nimic, ca precautia si scepticismul sunt unelte impotriva suferintei si ca “paza buna trece primejdia rea”. Dar ce nu o sa ajung sa stiu niciodata este de ce nu imi pot spune “Ajunge!”, de ce ma chinui singura, de ce imi fac viata un calvar, constienta de asta fiind …
