Inca ne mai rabda pamantul … pe ei … si pe noi!

Rabda! Insa nu stim pentru cat timp. Pe ei, pentru ca au ucis! Pe noi, pentru ca ne-am lasat condusi!

Inca ii mai rabda pamantul desi au comis si comit atrocitati. Indiferent ca e vorba de crime, de Holocaustul Rosu, sau de infometarea unui popor, se pot numi tot atrocitati. Dictatori cu ideil revolutionare, antisemiti sau atei, Hitler sau Ceausescu, fiecare si-a lasat in mod negativ amprenta asupra omenirii in general si a unui popor in special.

Pentru ca am urmarit un documentar despre holocaust, m-am hotarat sa scriu cat de mult doare, sa privesti si sa nu mai poti face nimic. Si doare mai tare, ca lupta pentru teritoriu, suprematie, independenta, s-a dus la nivel umanitar si nu la nivel strategic. S-ar fi spus ca in secolul XX, omul ar fi avansat, fata de Epoca de piatra, unde legea se facea cu un par. Insa ce am vazut nu pare deloc sa confirme asta.

La 15 ani, am citit o carte, care mi-a ramas si acum intiparita in memorie. Vizualizand documentarul, mi-am adus aminte ca am citit pe nerasuflate “Transhimeria (prin inchisori si lagare) a lui Dumitru Mircescu si ca am plans in hohote luand parte la ce descria, cu atata seninatate lucrurile pe care le-a trait. E greu de crezut ca un om poate indura atatea. Dar documentarul, a fost cel care a confirmat inca o data, ca moartea poate fi uneori prietenul omului.

Suna sinistru, dar in conditiile in care doar pielea iti mai tine de cald, cand foamea e o senzatie obisnuita, cand iti vezi semenii murind langa tine, cand moartea pluteste in aer, nimic nu iti mai pare iesit din comun.

Comparand atrocitatile din Cel De-al Doilea Razboi Mondial cu realitatea cotidiana, imi dau seama ca lupta si ura dintre oameni a ramas aceeasi, insa e dusa pe alte nivele. Ne ranim si acum si ne ucidem cu aceeasi raceala cu care transam o halca de carne. Ni se pare normal si facem din asta subiect de stire. Ne ingrozim la auzul stirilor care prezinta moartea ca pe un firesc al fiecarei zile si trecem nepasatori cu vederea.

Ne vedem de ale noastre, fara sa schimbam nimic. Ne crestem copiii si ii invatam sa urasca: sa ii invidieze pe cei care au mai mult ca ei, sa nu vorbeasca cu cei mai saraci, sa nu dea nimic din ce-i al lor celor care nu au. In zilele noastre, in Romania, pomana a devenit motiv de fala. Pana si inmormantarile au devenit sarbatori luxoase, udate cu lacrimile unora care nici macar nu l-au cunoscut pe raposat.

Ma intreb pe cei 6 milioane de evrei cine i-a plans. Lor cine le-a dat ceva de pomana? Pe ei cine i-a ingropat dupa cum le este obiceiul? Pe ei cine i-a condus pe ultimul drum? Soldatii germani care i-au tarat la groapa, Hitler care le-a ordonat asasinarea, nu au avut timp sa se gandeasca la trebuintele sufletelor lor.

Ma intreb de ce vazand lucrurile astea, lumea nu este mai buna, de ce ne razboim pentru o bucata de pamant si ne dam in cap pentru un telefon mobil. Continui sa ma intreb de ce intr-o societate atat de dezvoltata, inca mai exista tari in lumea a treia care sunt sub pragul subzistentei. Ma intreb de ce unii au averi incomensurabile si altii, copii, nu au un colt de paine cu care sa isi umple stomacelele?

Ma intreb de ce intr-o lume in care se pretinde egalitate inca mai exista copii orfani, oameni saraci, persoane cu dizabilitati neintegrate in societate, batrani abandonati si animale maltratate. De ce intr-o lume in care se tinde spre globalizare, fraternitate, uniune, “Unitate in diversitate”, oamenii inca mai mor de foame, hotii tot mai fura si asasinii inca ucid din placere.

Ma intreb de ce ura si invidia domnesc peste pamant, iar linistea si impacarea, convietuirea, sunt lucruri atat de greu de obtinut …

Bucharest – The nerve chopper

Asta ca sa nu spun ca acest minunat oras este unul care te aduce la limita rabdarii si in pragul disperarii daca nu detii toate tehnicile posibile de autocontrol si ignorarea tuturor mizeriilor inconjuratoare. Nu ma refer aici la gunoiul propriu-zis, la pet-uri, pungi s.a.m.d. Ma refer aici la caractere, persoane, personaje care mai de care mai dubioase, neciopliti, nemanierati si la oamenii normali, care traiesc sub limita saraciei absolute.

Nu stiu care om ar putea sa ramana insensibil in fata dramelor pe care batrani sau copii le traiesc in orasul nimanui. Cred ca oricarui om cu putina mila, i s-ar face pielea gaina, vazand atatea promisiuni politice si atata durere, foamete in jur. Cred ca cei care isi odihnesc lesurile in scaunele lor politice habar nu au de realitatea cotidiana. Si e normal sa fie asa, din moment ce ei au geamuri fumurii la limuzinele platite din banii fraierilor.

Cum au oare tupeul sa vina si sa imi vorbeasca mie de cinste si de onestitate, de transparenta si cum isi permit sa vina sa faca promisiuni, cand in secolul XXI oamenii inca mai dorm iarna pe strazi, mananca din gunoaie si se incalzesc stand unii in altii, cand batranii isi castiga existenta crosetand mileuri cu mainile inghetate pe marginea drumului, pentru a scoate cativa bani amarati?

Cum ma pot privi pe mine in ochi niste ulii de prada si cum imi pot face promisiuni de care ei insisi stiu ca se va alege praful??? Nici Geoana, Basescu sau Antonescu nu pot schimba ceva in tara asta. Intr-un sistem corupt, singura solutie viabila si care ar duce la disparitia acestui fenomen nefast, ar fi anihiliarea sistemului. Ori acest lucru e pe cale sa se intample.

Ajung sa isi piarda painea oamenii cu copii de crescut, tineri abia la inceput de drum si care traiesc in conditii modeste, cu un viitor in fata, batrani carora le scad pensiile si li se recalculeaza, chiar daca inca, in secolul XXI mai exista batrani cu 10 lei pensia.

Cum Dumnezeu sa poti sa traiesti intr-o tara ca Romania si sa fii mandru cand esti roman, cand semeni de ai tai au distrus si ultima farama de speranta intr-un trai mai bun? Si cum sa nu te revolte ce se intampla din moment ce vezi lucrurile astea, zi dupa zi, la fiecare pas, la fiecare minut? Ajungi sa visezi noaptea tara murdara in care traiesti si sa il intrebi pe Dumnezeu de ce. Cand el nu are nici o vina … singurii vinovati suntem noi, pentru ca nu luam atitudine, pentru ca gratis e mai bun decat muncit, pentru ca furat e mai bun decat castigat cinstit, pentru ca politica e mai buna decat cinstea si onoarea.

Si din nou picam intr-un somn adanc, al indiferentei si al unei tari care se duce din ce in ce mai jos! Nu sunt mandru ca sunt roman, cu alesii pe care ii avem! Trebuie sa putem schimba ceva! IMPREUNA!

DUMNEZEU NU DOARME!!!

Si a aratat asta, cui a trebuit sa o vada …

Situatia Romaniei in secolul XXI

… nu este deloc roz. Dimpotriva. Ne confruntam cu probleme din ce in ce mai acute, care necesita solutii tot mai drastice. Situatia din Romania, nu doar ca este una dramatica, ci pe cale de a atinge limitele de supravietuire, intr-un sistem care nu ajuta, ci dimpotriva impiedica dezvoltarea in orice directie.

Partidele de la guvernare, fiecare la randul lor, au creat haos in orice. “De ce sa continuam ce a inceput cel de dinaintea noastra, cand putem strica si face noi altceva, mai bun?”. Cred ca asta a fost in mintea celor care au trecut rand pe rand pe la ministere si guvern. Fiecare a dorit sa isi lase amprenta ca o pecete a trecerii lui pe acolo. Din pacate asta a daunat.

Marea parte a “raului” pe care Nicolae Ceausescu l-a facut, a trebuit spalat. Au distrus cladiri si au construit altele, au creat regres si nu continuitate. Din pacate, nimeni nu a avut un cuvant de spus. De ce? Pentru ca romanii, spre deosebire de alte natii, nu cunosc sensul cuvantului “unitate”, cum de altfel au inghitit prea usor un cuvant ca “democratie” a carei acceptiune nu au inteles-o nici pana acum. Suntem o tara democratica doar cu numele.

Nu stim sa luptam pentru drepturile noastre, asa cum nu stim cum sa schimbam ceva pentru a ne fi tuturor bine. Delasarea si convingerea ca “vor veni vremuri mai bune” este scaparea de responsabilitatea preluarii fraielor acestei tari. Vedem peste tot in jurul nostru coruptie, saracie, mizerie, delincventa juvenila, prostitutie, trafic de droguri si de carne vie. Ni se par perfect normale intr-o lume in continua dezvoltare, insa nu e asa.

Romania este o tara din lumea a treia, in care nimeni nu face diferenta intre “normal” si “iesit din comun”. Vizionam stiri in care ni se prezinta ca normalitate si rutina crime, violuri, incesturi, furturi organizate. Acceptam aceste lucruri, ne oripileaza in prima instanta si le trecem cu vederea. Ne spunem: “Mie nu mi se poate intampla!”. Este pacat ca doar atunci cand experienta personala ne poate face sa vedem “bolile sociale” pe care le ignoram, incepem sa ne dorim sa schimbam ceva.

Situatia Romaniei intr-un secol al evolutiei si al informatiei, devine din ce in ce mai grava. Acceptam ceea ce ni se impune pentru ca asa consideram noi de cuviinta, fara sa comentam, scrasnind din dinti, sau plangandu-ne vecinului ca nimic nu merge. Nu ne dam silinta sa schimbam ceva. Daca unul vrea sa dea inainte, zece il trag inapoi. Aceasta este mentalitatea romanului.

Asteptam vremuri mai bune, in nadejdea ca altii vor face pentru noi, ceea ce fiecare ar trebui sa facem. Doar ca din cele 20 si ceva de milioane de romani, 99% asteapta sa le rezolve altii problemele. Daca va intrebati de ce nu merge nimic, ati aflat raspunsul: din COMODITATE …