Rabda! Insa nu stim pentru cat timp. Pe ei, pentru ca au ucis! Pe noi, pentru ca ne-am lasat condusi!

Inca ii mai rabda pamantul desi au comis si comit atrocitati. Indiferent ca e vorba de crime, de Holocaustul Rosu, sau de infometarea unui popor, se pot numi tot atrocitati. Dictatori cu ideil revolutionare, antisemiti sau atei, Hitler sau Ceausescu, fiecare si-a lasat in mod negativ amprenta asupra omenirii in general si a unui popor in special.

Pentru ca am urmarit un documentar despre holocaust, m-am hotarat sa scriu cat de mult doare, sa privesti si sa nu mai poti face nimic. Si doare mai tare, ca lupta pentru teritoriu, suprematie, independenta, s-a dus la nivel umanitar si nu la nivel strategic. S-ar fi spus ca in secolul XX, omul ar fi avansat, fata de Epoca de piatra, unde legea se facea cu un par. Insa ce am vazut nu pare deloc sa confirme asta.

La 15 ani, am citit o carte, care mi-a ramas si acum intiparita in memorie. Vizualizand documentarul, mi-am adus aminte ca am citit pe nerasuflate “Transhimeria (prin inchisori si lagare) a lui Dumitru Mircescu si ca am plans in hohote luand parte la ce descria, cu atata seninatate lucrurile pe care le-a trait. E greu de crezut ca un om poate indura atatea. Dar documentarul, a fost cel care a confirmat inca o data, ca moartea poate fi uneori prietenul omului.

Suna sinistru, dar in conditiile in care doar pielea iti mai tine de cald, cand foamea e o senzatie obisnuita, cand iti vezi semenii murind langa tine, cand moartea pluteste in aer, nimic nu iti mai pare iesit din comun.

Comparand atrocitatile din Cel De-al Doilea Razboi Mondial cu realitatea cotidiana, imi dau seama ca lupta si ura dintre oameni a ramas aceeasi, insa e dusa pe alte nivele. Ne ranim si acum si ne ucidem cu aceeasi raceala cu care transam o halca de carne. Ni se pare normal si facem din asta subiect de stire. Ne ingrozim la auzul stirilor care prezinta moartea ca pe un firesc al fiecarei zile si trecem nepasatori cu vederea.

Ne vedem de ale noastre, fara sa schimbam nimic. Ne crestem copiii si ii invatam sa urasca: sa ii invidieze pe cei care au mai mult ca ei, sa nu vorbeasca cu cei mai saraci, sa nu dea nimic din ce-i al lor celor care nu au. In zilele noastre, in Romania, pomana a devenit motiv de fala. Pana si inmormantarile au devenit sarbatori luxoase, udate cu lacrimile unora care nici macar nu l-au cunoscut pe raposat.

Ma intreb pe cei 6 milioane de evrei cine i-a plans. Lor cine le-a dat ceva de pomana? Pe ei cine i-a ingropat dupa cum le este obiceiul? Pe ei cine i-a condus pe ultimul drum? Soldatii germani care i-au tarat la groapa, Hitler care le-a ordonat asasinarea, nu au avut timp sa se gandeasca la trebuintele sufletelor lor.

Ma intreb de ce vazand lucrurile astea, lumea nu este mai buna, de ce ne razboim pentru o bucata de pamant si ne dam in cap pentru un telefon mobil. Continui sa ma intreb de ce intr-o societate atat de dezvoltata, inca mai exista tari in lumea a treia care sunt sub pragul subzistentei. Ma intreb de ce unii au averi incomensurabile si altii, copii, nu au un colt de paine cu care sa isi umple stomacelele?

Ma intreb de ce intr-o lume in care se pretinde egalitate inca mai exista copii orfani, oameni saraci, persoane cu dizabilitati neintegrate in societate, batrani abandonati si animale maltratate. De ce intr-o lume in care se tinde spre globalizare, fraternitate, uniune, “Unitate in diversitate”, oamenii inca mai mor de foame, hotii tot mai fura si asasinii inca ucid din placere.

Ma intreb de ce ura si invidia domnesc peste pamant, iar linistea si impacarea, convietuirea, sunt lucruri atat de greu de obtinut …

Asta ca sa nu spun ca acest minunat oras este unul care te aduce la limita rabdarii si in pragul disperarii daca nu detii toate tehnicile posibile de autocontrol si ignorarea tuturor mizeriilor inconjuratoare. Nu ma refer aici la gunoiul propriu-zis, la pet-uri, pungi s.a.m.d. Ma refer aici la caractere, persoane, personaje care mai de care mai dubioase, neciopliti, nemanierati si la oamenii normali, care traiesc sub limita saraciei absolute.

Nu stiu care om ar putea sa ramana insensibil in fata dramelor pe care batrani sau copii le traiesc in orasul nimanui. Cred ca oricarui om cu putina mila, i s-ar face pielea gaina, vazand atatea promisiuni politice si atata durere, foamete in jur. Cred ca cei care isi odihnesc lesurile in scaunele lor politice habar nu au de realitatea cotidiana. Si e normal sa fie asa, din moment ce ei au geamuri fumurii la limuzinele platite din banii fraierilor.

Cum au oare tupeul sa vina si sa imi vorbeasca mie de cinste si de onestitate, de transparenta si cum isi permit sa vina sa faca promisiuni, cand in secolul XXI oamenii inca mai dorm iarna pe strazi, mananca din gunoaie si se incalzesc stand unii in altii, cand batranii isi castiga existenta crosetand mileuri cu mainile inghetate pe marginea drumului, pentru a scoate cativa bani amarati?

Cum ma pot privi pe mine in ochi niste ulii de prada si cum imi pot face promisiuni de care ei insisi stiu ca se va alege praful??? Nici Geoana, Basescu sau Antonescu nu pot schimba ceva in tara asta. Intr-un sistem corupt, singura solutie viabila si care ar duce la disparitia acestui fenomen nefast, ar fi anihiliarea sistemului. Ori acest lucru e pe cale sa se intample.

Ajung sa isi piarda painea oamenii cu copii de crescut, tineri abia la inceput de drum si care traiesc in conditii modeste, cu un viitor in fata, batrani carora le scad pensiile si li se recalculeaza, chiar daca inca, in secolul XXI mai exista batrani cu 10 lei pensia.

Cum Dumnezeu sa poti sa traiesti intr-o tara ca Romania si sa fii mandru cand esti roman, cand semeni de ai tai au distrus si ultima farama de speranta intr-un trai mai bun? Si cum sa nu te revolte ce se intampla din moment ce vezi lucrurile astea, zi dupa zi, la fiecare pas, la fiecare minut? Ajungi sa visezi noaptea tara murdara in care traiesti si sa il intrebi pe Dumnezeu de ce. Cand el nu are nici o vina … singurii vinovati suntem noi, pentru ca nu luam atitudine, pentru ca gratis e mai bun decat muncit, pentru ca furat e mai bun decat castigat cinstit, pentru ca politica e mai buna decat cinstea si onoarea.

Si din nou picam intr-un somn adanc, al indiferentei si al unei tari care se duce din ce in ce mai jos! Nu sunt mandru ca sunt roman, cu alesii pe care ii avem! Trebuie sa putem schimba ceva! IMPREUNA!

Si a aratat asta, cui a trebuit sa o vada …

… nu este deloc roz. Dimpotriva. Ne confruntam cu probleme din ce in ce mai acute, care necesita solutii tot mai drastice. Situatia din Romania, nu doar ca este una dramatica, ci pe cale de a atinge limitele de supravietuire, intr-un sistem care nu ajuta, ci dimpotriva impiedica dezvoltarea in orice directie.

Partidele de la guvernare, fiecare la randul lor, au creat haos in orice. “De ce sa continuam ce a inceput cel de dinaintea noastra, cand putem strica si face noi altceva, mai bun?”. Cred ca asta a fost in mintea celor care au trecut rand pe rand pe la ministere si guvern. Fiecare a dorit sa isi lase amprenta ca o pecete a trecerii lui pe acolo. Din pacate asta a daunat.

Marea parte a “raului” pe care Nicolae Ceausescu l-a facut, a trebuit spalat. Au distrus cladiri si au construit altele, au creat regres si nu continuitate. Din pacate, nimeni nu a avut un cuvant de spus. De ce? Pentru ca romanii, spre deosebire de alte natii, nu cunosc sensul cuvantului “unitate”, cum de altfel au inghitit prea usor un cuvant ca “democratie” a carei acceptiune nu au inteles-o nici pana acum. Suntem o tara democratica doar cu numele.

Nu stim sa luptam pentru drepturile noastre, asa cum nu stim cum sa schimbam ceva pentru a ne fi tuturor bine. Delasarea si convingerea ca “vor veni vremuri mai bune” este scaparea de responsabilitatea preluarii fraielor acestei tari. Vedem peste tot in jurul nostru coruptie, saracie, mizerie, delincventa juvenila, prostitutie, trafic de droguri si de carne vie. Ni se par perfect normale intr-o lume in continua dezvoltare, insa nu e asa.

Romania este o tara din lumea a treia, in care nimeni nu face diferenta intre “normal” si “iesit din comun”. Vizionam stiri in care ni se prezinta ca normalitate si rutina crime, violuri, incesturi, furturi organizate. Acceptam aceste lucruri, ne oripileaza in prima instanta si le trecem cu vederea. Ne spunem: “Mie nu mi se poate intampla!”. Este pacat ca doar atunci cand experienta personala ne poate face sa vedem “bolile sociale” pe care le ignoram, incepem sa ne dorim sa schimbam ceva.

Situatia Romaniei intr-un secol al evolutiei si al informatiei, devine din ce in ce mai grava. Acceptam ceea ce ni se impune pentru ca asa consideram noi de cuviinta, fara sa comentam, scrasnind din dinti, sau plangandu-ne vecinului ca nimic nu merge. Nu ne dam silinta sa schimbam ceva. Daca unul vrea sa dea inainte, zece il trag inapoi. Aceasta este mentalitatea romanului.

Asteptam vremuri mai bune, in nadejdea ca altii vor face pentru noi, ceea ce fiecare ar trebui sa facem. Doar ca din cele 20 si ceva de milioane de romani, 99% asteapta sa le rezolve altii problemele. Daca va intrebati de ce nu merge nimic, ati aflat raspunsul: din COMODITATE …

Cred ca este cazul sa intaresc afirmatia cu argumente solide. Nu de-alta, dar lucrurile au inceput sa o cam ia razna. Intotdeauna au fost razna, dar acum, mai mult ca oricand.

Romanul dintotdeauna le-a stiut pe toate. Intotdeauna si-a permis sa critice si sa judece. Romanul intotdeauna a avut acel fler de judecator care i-a conferit autoritatea suprema in materie de probleme ale vietii si ale altora. Pentru ca detine aceasta autoritate, romanul este capabil sa judece de ce capra vecinului nu mai moare odata, de ce a crescut inflatia, de ce politicienii sunt incapabili, de ce vecinul Mitica o bate pe nevasta-sa, de ce a crescut pretul laptelui, de ce pamantul se invarte dupa soare si de ce e eclipsa cand e eclipsa.

Romanul are in permanenta dreptate in tot si in toate. Cu o precizie de ceas elvetian el poate aprecia cat de grava este situatia ta si iti poate da o solutie extraordinara care sa iti rezolve toate problemele. Daca nu ai o problema insa, nu conteaza. Romanul este dornic sa iti creeze el una, acolo unde nu exista. Este un expert in crearea de probleme si in scarpinatul cu mana dreapta la urechea stanga.

Romanul, niciodata nu doarme. Vegheaza la bunastarea politicii, a economiei, merge constiincios la vot atunci cand se dau pachete, scandeaza lozinci politicienesti pentru oameni pe care mai ieri ii huiduia si acum ii sustine. Romanul este un bun demagog pe masura ce asculta discursurile electorale ale alesilor poporului. Romanul accepta cu credinta si frica de Dumnezeu tot ce i se ofera: taierea sporurilor, inghetarea salariilor, reducerea pensiilor si a alocatiilor pentru copiii, scumpirea alimentelor, cresterea accizelor, oferirea de “atentii”pentru un amarat de serviciu care se vrea a fi gratuit, reducerea veniturilor pe motiv de criza s.a.m.d.

Romanul este calm. El nu se revolta impotriva sistemului. El este inca o data, un expert in tehnici de rezolvare a conflictelor si de dizolvare a litigiilor dintre vecinul Mitica si birtul de la colt. El da intotdeauna diagnosticul corect. Romanul nu spune niciodata “NU” unei legi care anuleaza alta lege. Nu se revolta niciodata de teama de a nu-si raci oole, complacandu-se in imoralitate si delincventa de toate felurile.

Romanul nu ia atitudine pentru ca stie ca daca ar lua, ar face tot felul de artrite si artroze datorate tocmai unei lipse acute de miscare de 20 de ani incoace. Romanul nu se da in laturi de la nimic gratis. Stie ca “gratis” inseamna “gratis” si atunci cand nu ii da nimeni, si deci, se serveste singur.

El se bazeaza pe legea din tara lui, pentru ca stie ca este cea mai permisiva lege si cea mai “draconica”. Da, “draconica”, pentru ca nici dracu nu poate sa ii descifreze itele. Atunci cand fura (pentru ca la acest capitol, romanul exceleaza), se asigura sa o faca cinstit. Nu mai fura din buzunare, pe strada si nu se mai multumeste cu televizoare sustrase din locuinte sau bijuterii din aur, a caror valoare oricum a scazut, iar la amanet gramul la cumparare e jaf pe fata. S-a specializat, pentru ca el este expert din nastere, in furturi organizate, la nivel de companii si guverne, partide, organizatii.

Romanul a inteles ca “munca” organizata, e mai buna decat cataratul pana la etajul 4 dupa un amarat de televizor si ca la nivel coorporatist, treburile se fac altfel, bacsisurile sunt mai grase si nici nu exista riscul sa fii prins de militie, chiar in momentul in care executi o manevra exceptionala de sarit pe geam cu televizorul in brate.

Cum este un expert, el se pricepe si la arta. Lui ii plac merele desenate pe panza si le interpreteaza ca fiind arta abstracta. Intra in polemici pe teme culturale desi nu a avut norocul sa termine decat 10 clase. I se pare o “jicnire” sa spui ca Ion Creanga a scris “Capra cu trei iezi”, cand el stie sigur, sigur ca a fost Ioan Slavici ala care a zamislit-o.

La fotbal si la femei, este expertul cu cea mai multa experienta. Banel e cel mai tare desi da auto-goluri, Nicoleta Luciu e salivabila, sanii naturali drepti ca merele sunt mai buni decat sanii din silicon, buzele umflate sunt mai bune decat alea naturale, creierele mici sunt mai bune decat alea mari, fiind foarte usor manipulabile de niste creiere si mai mici.

Romanul e tare patriot. Nu conteaza ca e 1 decembrie, Craciunul sau vreun parastas. Sa fie mancare! Sa fie multa si sa fie gratis! Si eventual si mestecata inainte. Sarbatoreste fiecare zi din calendar cu stricta religiozitate. Asta ii da un motiv intemeiat sa nu mearga la munca, indiferent de cat de mult are de lucru. Romanul respecta toate sarbatorile pentru ca ii este frica de Divinitate si stie ca asa poate scapa de ocarele sefului si de inca o zi plictisitoare, pe care o poate petrece dupa bunul plac, la peste sau la femei, la mici sau la sarmale.

Romanul este util si practic. Nu citeste carti, pentru ca stie ca isi poate strica vederea. Il vizioneaza in schimb cu strictete, pe gurul relatiilor inter-umane, Dan Diaconescu Direct. O asculta cu gura cascata pe inteleapta Nichita, Mahatma Ghandi a Romaniei, atunci cand cugeta si cand ridicandu-si bratele mari de inalta intelepciune, scoate grohaiturile filosofice care revarsa intelepciune asupra poporului prin intermediul unei cutii de sticla, indispensabile si mult adorate.

El nu primeste mita, sau spaga. El primeste o atentie pentru un serviciu pe care l-a facut. Nu conteaza ca tu ai dat cu masina peste un om. Daca esti roman, tot un roman de al tau, cu grad, te ajuta. Pentru 300 de ron, iti scoate camasa curata. Acum, daca tu nu ai schimbat si in loc de ron, iti cere tot 300, dar de euro, tu trebuie sa ii dai, ca daca nu, pe langa primul capat de acuzare, mai primesti inca vreo 3 … asa, ca sa echivaleze cu aia 300 de euro.

Romanul e si poet. Poate scrie despre orice, in versuri. Poate scrie despre: relatii, iubire, familie, mame, tati, morti. Face poezii cu rima incrucisata sau cu rima imperecheata. Se muleaza in context. Lui nu-i e rusine sa foloseasca cuvinte si expresii triviale in public, pentru ca stie ca poezia, poate fi si abstracta si cum el este un poet innascut, poate sa faca uz de talentul lui indiferent de situatie: in trafic, la shopping, pe strada, in baruri si terase. Talentul lui e nemarginit.

Din bucuria de a fi roman, face parte si condusul a la Michael Schumacher, in localitati, pe stradute, si chiar si in fata blocului. Ce-i rau in asta? Nimic. Poti sa o faci liber, nefiind constrans decat de eventualele puncte de penalizare aplicate.

O alta categorie la care romanul prin definitie este expert, este domeniul IT. El stie ce inseamna sa programezi, cum dealtfel cunoaste toate limbajele de programare existente si pe cele pe cale de implementare. Te poate desfiinta oricand, dandu-ti exemple pe care tu ca programator nu le cunosti. Romanul te poate lamuri in orice problema ce tine tehnica, tehnologie, internet.

Stie sa respecte un contract si sa citeasca termenii contractuali (printre randuri, ce-i drept) cu mare constiinciozitate. Are in bagajul imens de cunostinte, notiuni din domeniul juridic, tehnic, economic. El stie cum ar trebuie sa fie facute lucrurile si cum nu. Stie deasemenea ca poate rezolva totul cu ajutorul justitiei oarbe, care ii confera lui drepturi depline asupra a orice, si mai mult il face sa devina si mai sigur pe el, mai incisiv si mai dornic de a duce in instanta fiecare conflict marunt, pana si pe cel cu macelarul care i-a pus in galantar fleica in loc de ceafa de porc.

Este mandru sa faca parte din UE si expert in integrare europeana. Romanul de rand, poate oricand sa ofere consiliere in accesarea de fonduri europene, fara a fi citit macar o pagina dintr-o axa. Stie ca e mai simplu sa iei bani decat sa dai, de aceea face tot posibilul sa stoarca cat mai mult, de oriunde. Desi UE pare o vaca de muls, romanul inca nu stie sa mulga. Si uite-asa, da cu piciorul la multe miliarde de coco, preferand sa fie un mai bun orator, decat macar un jalnic practician.

La capitolul cresterea copiilor, detine diploma de “Expert honoris causa”. Detine toate metodele de crestere in bune conditii a copiilor, ca unelte de facut bani. Detine locatii indedite, ca arterele principale din marile orase, capete de poduri, unde isi plaseaza copiii in scopul deprinderii celor mai importante lectii de viata. Este cel mai sentimental parinte, schingiunidu-si copiii cu dragoste. Atunci cand acestia plang, ii imbie cu cateva palme. Se orienteaza in cresterea pruncilor, dupa tratatul “Cum sa ii bati mai bine copilul, ca sa creasca sanatos” si dupa ghidul cel mai bine vandut “Cum sa bei eficient”.

Ca un parinte responsabil, atunci cand micutul are de facut teme, ii rupe pagina, chiar daca tema este impecabila. Aici, urmeaza sfaturile din almanahul “Repetitia este mama invataturii”. Ii place sa isi vada copiii bine si de aceea le bombardeaza existenta cu sfaturi din cartea “Cum sa nu ajungi un derbedeu ca taica-tu”, scrisa de insasi mamele copiilor si de seria de carti “Pe maidan, copilul meu va invata lectii de viata”, “Nu am timp azi de tine”, “Vrei bani, ia bani”, “Eu cu taica-tu plecam in Dubai, tu poti sa faci ce vrei la 12 ani”, “Fata mea este model”, “Cum sa iti mariti fata cu un multimilionar in mai putin de 12 luni”, “Cum sa gasesti cele mai apropiate restaurante, baruri, carciumi pentru a scapa de stresul gatitului”, “Cum sa iti initiezi copiii in tainele furturilor din buzunare”, “Cum sa devii expert la coltul strazii”.

Pentru ca nu vrea sa fie in urma cu stirile din nici un domeniu, romanul e mereu pus pe invatat. Citeste ziarul si eticheta de la sticla de bere, citeste amabajul de la papusa gonflabila care ii tine de cald, pentru ca nu cumva sa ii dauneze manevrarea imprudenta.

In relatii, romanul stie ca legea pumnului e cea mai importanta. De aceea, el isi educa sotia cu pumnul, ori de cate ori are ocazia. Este cea mai buna modalitate de a se destresa impreuna. Activitatile in doi, precum aruncatul cu vesela, mutatul mobilei din cap in cap prin casa, smulgerea veiozelor din priza, pomenirea rudelor femeii si aranjarea dintilor ei din fata, sunt doar cateva activitati casnice, care scot din rutina orice mariaj.

Nu exista domeniu in care romanul sa nu exceleze. Performanta este scopul sau inalt. Rezultatele concrete il motiveaza. Ratiunea nu este arma lui, ci imprudenta si spontaneitatea. Nu se bazeaza pe munca, ci pe fler. Nu beneficiaza de resurse intelectuale ci pe o filosofie nativa. Nu se plafoneaza, ci se odihneste. Nu este activ, ci practic.

Romanul e roman si asta nu se va schimba niciodata. Trasaturile lui unice, fac din el, cea mai veritabila specie a planetei. Este incomparabil si inegalabil. Este inamovibil si incoruptibil. Este mai presus de lege si nimic nu este mai presus de el.

Sa fim mandri ca suntem romani!

Mi-au trebuit 21 de ani sa imi dau seama ce e cu adevarat important in viata… Cautam lucruri de care sa ne legam si care sa ne aduca fericirea. Ne gasim bucuria in materialitate si in confort, in prietenii si in cunostinte. Rareori ne gasim bucuria in noi insine, in familie si in omul de langa noi.

Ignoram familia si ne ignoram pe noi, fara a ne gandi ca toate lucrurile au o masura, si ca timpul, nu ne iarta. Timpul nu are rabdare. Timpul nu ne lasa timp pentru regrete. Si atunci incepem sa ne dam seama ce conteaza cu adevarat. Cand nu mai avem cale de iesire, cand suntem in impas, cand suntem singuri si tristi, bolnavi, parasiti, flamanzi dupa atentie si grija. Ne dam seama cat de mult conteaza mangaierea mamei si caldura ei, abia atunci cand nu o mai avem. Apreciem certurile tatei, abia atunci cand el nu mai este. Suntem cateodata umani, iar alta data niste fiare insetate de a gasi satisfactie in orice, mai, putin in noi si in valori.

Cautam toata viata acea persoana care sa ne faca fericiti, care sa traiasca prin noi, prin care sa traim, care sa ne iubeasca neconditionat si sa ne faca sa ne simtim pretuiti. O gasim si de cele mai multe ori nu o apreciem. Mi-am dat seama cat de mult conteaza sa ai dragoste adevarata, abia atunci cand am simtit cum e sa tremuri la atingerile barbatului de langa tine, cand incerci sa sorbi dintr-un sarut toata dragostea pe care el ti-o poate oferi. Mi-am dat seama ca un barbat poate iubi o femeie, asa cum este, pentru ca este ea.

Mi-am dat seama ca exista “barbatul visurilor” cand l-am intalnit pe el. Nu exista dovada mai mare de bunatate si de omenie, decat omul de langa mine. Emana caldura, dragoste, atentie, grija. Emana masculinitatea prin fiecare por, fara a fi vulgar, fara a parea dur, sau lipsit de sentimente. E BARBAT in toate sensurile posibile, pentru ca e el. Pentru ca nu si-a inghitit lacrimile de frica sa nu para vulnerabil in fata mea atunci cand, in semn de multumire, i-am dat un biletel pe care scriam cateva cuvinte simple de multumire pentru cele mai minunate zile din viata, pe care el mi le-a oferit.

Acum il privesc … si nu pot inceta sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat! Nu pot inceta sa ii repet, in gand, ca il iubesc mai presus de orice pe lume si ca merita dragostea mea neconditionata, pentru tot restul zilelor. E atat de frumos sa iubesti!

E atat de frumos sa te simti iubit! E atat de frumos sa adormi noaptea in bratele omului tau si sa te trezesti dimineata cu o ploaie de sarutari. Nimic nu e mai frumos ca dragostea impartasita! Iti multumesc iubitule, ca faci din fiecare zi a mea, cea mai fericita zi …

Vizualizand statisticile de pe blog, am remarcat cativa termeni ai motorului de cautare. “Cum sa intri sub pielea clientului”. E criza si se vede asta. Nu este insa o criza financiara! Este o criza de IDEI! Exact, de idei, pentru ca asta ne lipseste noua! Ne lipsesc ideile proaspete, ne lipseste inovatia, originalitatea. Ne lipseste talentul si spiritul antreprenorial. Acesta din urma unora lipseste cu desavarsire. Ne lipsesc specialistii, ne lipsesc oamenii autodidacti, ne lipsesc resursele intelectuale. Toata lumea cauta solutii de iesire din criza. Oameni buni, criza nu exista! Exista o lipsa totala de interes si de solidariatate in solutionarea unor probleme ale poporului. Ne complacem in aceasta situatie. Dar nu vreau sub nici o forma sa vorbesc despre lucrul asta. Vreau sa vorbesc despre cum poti intra pe sub pielea clientului tau, despre cum il poti face sa cumpere si despre cum il poti fideliza. O sa ma refer la cei 4P pe care ii condamna toata lumea si ii categoriseste ca fiind “demodati”.

Produs

Pret

Plasare

Promovare

Ofera-i clientului tau, sau clientilor tai tinta, un produs bun, la un pret accesibil, pe care sa il poata gasi cu usurinta si pe care sa i-l aduci la cunostinta prin cele mai bune mijloace. Asa poti intra pe sub pielea clientilor tai.

Dar exista si o a doua varianta, cea legata de un vanzator care vrea sa invete sa isi trateze clientii.

Respect, maleabilitate, zambet, solicitudine!

Simplu ca buna ziua! Eu vreau sa ma saluti cand intru in magazinul tau, sa nu fii in toane proaste(pentru ca pe mine nu ma intereseaza problemele tale), sa imi zambesti si sa imi arati ce produs vreau eu, pana ma gandesc sa cumpar. Sau nu. Dar tu sa nu te superi daca te-am pus sa rascolesti tot magazinul cautand pantofi verzi de lac, marimea 34. Trebuie sa imi zambesti in continuare, chiar daca ai asudat facandu-mi mie pe plac. Asa, zambeste! Mai sunt si altii ca mine!

Lasand la o parte, tonul comico-ironic, respectul si amabilitatea sunt singurele cai spre o clientela satisfacuta si eventual fidelizata. Daca imi place cum ma tratezi, cumpar si a doua oara de la tine. Daca nu, ma duc la vecinul Mitica, la magazinul lui de la colt, unde sunt intampinata cu un zambet si cu ceva urale, ca deh, ne si cunoastem.

Multi au pierdut din vedere aceste mici reguli de viata, as putea spune. Cei 7 ani de acasa, te pot face sa intri sub pielea clientului mai repede decat renumele magazinului in care lucrezi si marfa scumpa pe care o vinzi.

Crede-ma, ca accepti sau nu, asta este regula de aur: RESPECTUL!

… celui mai important om din viata mea, pentru cea mai frumoasa SURPRIZA!

Manifesto se gaseste aici.

Subscriu! De ce? Iote cateva motive pentru care ar trebui sa ne unim in vederea unei schimbari majore. Dreptul la cultura si arta ar trebui sa fie al tuturor. Din pacate, nu este. De aceea, tin sa aduc urmatoarele argumente:
- prin legea de la 1864, Alexandru Ioan Cuza a introdus invatamantul primar de 4 clase, gratuit si obligatoriu. Prin urmare, deschis tuturor. Cultura este asadar gratuita pentru toata lumea.

Termenul de cultura, prin definitie, este unul vast. Potrivit wikipedia, cultura este “o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).”

Asadar, potrivit definitiei, daca aceasta se propaga prin “cai de comunicatie specifice”, iar accesul la informatie este liber si gratuit, prin inductie, toate informatiile impartasite pe aceste cai, formeaza cultura, si prin urmare sunt gratuite.

Aceasta definitie a culturii se bate cap in cap cu ceea ce se vrea a fi “Legea dreptului de autor”, si Asociatia Industriei Muzicale din Romania. De ce? Este simplu. Acesti oameni uniti intr-o asociatie militeaza pentru drepturile artistilor si pentru eradicarea pirateriei, a duplicarii neautorizate a operelor acestora, pentru stoparea downloadarilor de opere pe internet. Sa rezum: ei apara drepturile unor artisti.

Artistii sunt o masa restransa de oameni. Nu toti avem veleitati artistice, nu toti compunem opere. In raport cu restul populatiei, acesti artisti sunt privilegiati si beneficiaza de un drept de autor. Bun! Clar! Asa trebuie sa fie! Este o idee extraordinara ca cineva se foloseste de o lege in aceasta tara, insa legea (numai in Romania se poate) este cu dus si intors.Nu cred ca ar avea nimeni nimic impotriva ca unui artist sa ii revina toate drepturile banesti din vanzarea operei sale. Perfect pana aici. Insa aceste drepturi banesti ar trebui sa ii survina din dreptul de autor platit de casa de discuri si nicidecum din vanzarea repetata a operei sale.

Cum un om important pentru mine, argumenta pe blogul lui intr-un post, de ce vanzarea unei opere este furt pe fata, m-am gandit sa argumentez afirmatiile mele pe baza articolului lui. Asta se numeste oare plagiat? Se numeste piraterie sau furt intelectual? Nu, nicidecum. Nu i-am cerut voie sa ma folosesc de articolul lui, insa am precizat sursa. Ma folosesc de o argumentare potrivita si asemanatoare cu ideile mele, tocmai pentru a sublinia acest aspect al superficialitatii cu care este tratat dreptul la cultura.

In articol veti putea descoperi de ce ajungem sa platim mult, pentru un lucru care valoreaza destul de putin si care a fost platit inainte sa o facem si noi. In urma unei discutii (si aici imi permit sa ii reproduc intocmai cuvintele), am ajuns la concluzia ca “e ok sa platesc o hartie pe care este tiparita o opera, insa nu si contravaloarea acesteia. Platesc acea hartie pentru ca s-a taiat un copac ca ea sa ajunga in biblioteca mea si mi se pare normal sa achit contravaloarea unui bun, iar nu a unei opere a carei valoare a fost achitata o data”. Pare destul de simplu, nu-i asa, sa constientizam cum se fac lucrurile in Romania, in orice domeniu si cum romanul stie sa vanda orice, pana si aer comprimat.

Asadar, mi se pare perfect normal ca o opera sa fie platita de cel care o publica si care pana la urma are beneficii multiple de pe urma ei, si nu platita la suprapret de un biet roman amarat, care vrea sa se delecteze prin cultura, si nu uitandu-se la posturi manelizate si otevizate. Ceea ce mi se pare cel mai revoltator este actiunea AIMR de “anihilare” a celor care se folosesc de site-uri de file-sharing ca dc++ si odc pentru a descarca muzica, filme si diverse fisiere. Tin sa le mentionez ca si daca ar dori sa le inchida pe toate, tot timpul se va gasi cineva care sa implementeze un astfel de sistem de file-sharing si care sa le duca munca in pragul disperarii.

Cred cu tarie ca o lege care sa permita accesul NEINGRADIT la cultura si informatie, va conduce la CIVILIZATIE!. Sa nu uitam ca pe site-uri de file-sharing in afara de muzica si filme, exista carti pe care in mod normal nu le putem procura pentru ca acestea s-au epuizat si nu mai pot fi reeditate din motive legate tot de legile dreptului de autor. Stiu ca nu de la romani a plecat aceasta lege, insa stiu ca fiecare stat este indreptatit sa reprezinte interesul populatiei. In Romania sunt destul de multi analfabeti. Pe langa acestia sunt si destul de multi oameni, din mediul rural, cu situatii sociale precare, dar pe care dorinta de a invata si de “a deveni cineva” ii impinge spre cunoastere. Insa atunci cand cunoasterea iti este ori limitata, ori interzisa, ori ingradita din motive financiare, tendinta este de a da inapoi.

Si atunci, vin eu si zic: de ce sa nu promovam ACCESUL LIBER la cultura si eradicarea unor tarife gigant pentru niste opere platite la nesfarsit de noi, oameni simpli? De ce sa nu promovam opera, artistul, originalitatea si sa lasam la o parte lacomia generata de legile dreptului de autor? Sunt absolut sigura ca nimeni nu va plagia, cunoscand riscurile, insa sunt sigura ca multi vor fi recunoscatori pentru resursele culturale puse la dispozitie prin intermediul siteurilor de file-sharing si pentru libertatea de a folosi operele in scopuri personale, fara a plati niste sume deloc modice, de-altfel platite inainte.

Sustin acest manifesto si sunt sigura ca multi dintre voi o veti face. Comentariile si sugestiile legate de acest manifesto, se lasa pe acest blog. Simtiti-va liberi sa va spuneti parerile.

Je n’existe pas …
Je suis le vent que vienne et que part …
Je suis l’amour de deux …
Et la music d’un …
Je suis tous et je ne suis rien …
Je suis le vent d’ete et le soleil d’hiver …
Combien je suis …
tous et rien!

Nu-mi planificasem sa fac o noua calatorie anul asta,insa m-am trezit impachetandu-mi cateva lucruri,asa ca am plecat in cele din urma cu un oarecare sentiment de frica.Ma aflam intr-o alta calatorie a vinovatiei.Am facut rezervarea la compania aeriana Dorinte Nerealizate.Nu am vrut sa mi se verifice bagajele si pentru ca toti oamenii care calatoresc cu aceasta linie aeriana isi cara singuri bagajele,a trebuit sa le tarasc dupa mine prin aeroportul Orasul Regretelor pe o distanta uriasa,ce parea a fi de cativa kilometrii.Am observat ca oameni din intreaga lume inaintau ca si mine schiopatand sub greutatea bagajelor pe care le facusera ei singuri.Am luat un taxi care m-a dus la hotelul Ultima Posibilitate,iar soferul a condus tot timpul in marsarier,uitandu-se peste umar.Acolo am descoperit salonul in care urma sa aiba loc Petrecerea Anuala a Compatimirii.Cand m-am inscris,am vazut ca toti fostii mei colegi se aflau pe lista de invitati:
- Familia Realizarilor:Dorinta,Putinta,Trebuinta
- Ambele Oportunitati:Ratata si Pierduta
- Toti membrii familiei Ieri:erau prea multi pentru a-I putea numara,insa cu totii aveau sa ne impartaseasca povesti triste
- Vise spulberate si Promisiuni Neimplinite urmau sa fie si ele acolo,impreuna cu prietenii lor Nu Da Vina pe Mine si N-aveam incotro.
Si bineinteles numeroase ore de divertisment urmau sa fie asigurate de vestitul povestitor Este Vina Lor.Pe masura ce ma pregateam pentru o noapte cu adevarat lunga mi-am dat seama ca o singura persoana avea puterea de a trimite toti acei oameni acasa si de a anula petrecerea:Eu.Asa ca tot ce trebuia sa fac era sa ma intorc acasa in prezent si sa intampin cu bucurie o noua zi…

John C. Maxwell – Esecurile pot conduce la succes

Nu am prea multe experiente legate de medicii din Romania, insa am destul de multa experienta cu medicii dentisti. Toti sunt oameni, si toti sunt intr-un anumit fel. Am constatat insa ca exista doar doua categorii: medici care isi fac treaba cu credinta si “ahtiati” dupa bani. Am avut norocul sa cunosc din ambele categorii. Un medic stomatolog care isi face treaba excelent si care isi si respecta pacientul, mai greu. Dar am avut marele noroc sa ma asez pe scaun si sa nu imi tremure chilotii de teama la auzul frezei, cand mi s-a vorbit frumos, cand am fost tratata bine de catre o doamna stomatolog, nu cu mult mai in varsta decat mine, care de cand am intrat in cabinet m-a intampinat cu un zambet. Am avut si nenorocul sa dau peste un medic stomatolog, care cu pretentii financiare destul de ridicate, si-a facut treaba de mantuiala. Nu e un mit ca tarifele pe care le practica medicii din Romania sunt destul de mari, dar nu prea mari in comparatie cu cele din strainatate, insa sunt si medici la care raportul calitate/pret nu e tocmai echilibrat. Azi am avut o zi excelenta, pentru ca am constatat cu o placuta uimire ca nu toti medicii isi trateaza pacientii cu superioritatea. Tin sa multumesc doamnei stomatolog care nu a uitat ce inseamna omenia si care a inteles ca respectul inseamna mai mult decat orice valoare tangibila …

Picaturi de roua pe buzele ei. Ingheata! Tremura! Se aprinde si tresare din visare! Esti o himera! Ai ochii stersi si gura inghetata. O privesti cu chipu-ti inmarmurit de durere. Stiu, nu-i placut sa ramai mut in fata muzei tale sangerande, ce odata iti stergea lacrima cu puritatea buzelor ei neatinse de nimeni si o sorbea ca pe cel mai dulce venin. Acum din lacrimile tale a ramas pelinul, pe care nici ea, nici nimeni altcineva nu il va mai gusta.
…
- Te miri de ce? Te intrebi de ce? Cum poti tu sa vii sa ridici pretentii in fata aripilor ei frante … Esti un asasin! Da, esti un asasin si te acuz de a-i fi ucis visele si inocenta … copilaria … Asa ti-a trebuit! Sa ramai mut in fata ei, sa ai buzele pecetluite de durere … Sa vrei sa o atingi pentru o clipa si sa nu poti! Nu poti! Esti incapabil de orice gest manat de bunatate! Esti gol! Esti atat de gol incat nici vantul nu indrazneste sa se uite la tine! Vino, admira-te in oglinda! Ce vezi?
…
- Nu vezi nimic? Chiar nimic? Asta esti tu, nici macar o umbra, nici macar o adiere. Esti pustiu. Nimicul e mai mult decat tine! Nu! Nu ridica privirea din pamant in fata ei! Nu ai dreptul asta! Nu iti poti cere iertare pentru ca ai buzele sigilate de durerea ei! Asta ai vrut! Poate ca nu ti-ai imaginat ca o sa o vezi cazuta la pamant cu aripile frante, sangerand promisiunile tale si visele tale neimplinite! Nu! Nu te apropia! Nu incerca sa o ajuti dupa ce ai trantit-o de pamant! Ramai acolo! Oricum esti gol! Esti atat de gol! Nici macar chip nu mai ai! Incepi sa devii invizibil!
…
- A? Te doare? Ce sa te doara? Tu esti gol! Nu mai ai suflet! Ce te doare?
…
- Nu raspunzi? Degeaba iti pleci capul. Ai ucis-o. Era un copil, era o panza alba, neatinsa de vreun pictor nebun! Dar ai atins-o tu si a devenit un inger negru cu aripile sangerande! Si acum zace cazuta asteptand sa isi dea ultima suflare! De ce? Nici macar atat nu mai are puterea sa te intrebe!
…
- Nu! Nu ii raspunde! Taci! Nu ii intina ultima clipa de viata cu rautatea din vorbele tale! Nici acum nu poti fi sincer! Nu incerca … Nu te chinui sa fi sincer! Stie ca nu poti! Las-o sa agonizeze. Ii e mai usor asa decat sa te auda pe tine. Uite, a inceput sa ploua! Poate asa, spala mainile tale murdare care candva au atins-o! Poate asa … te speli si tu o data cu ploaia care cade peste tine! Nici macar nu te uda! Nu meriti! Dumnezeu nu te vrea! Nu vrea un om gol si nemilos ca tine! Degeaba incerci sa plangi! Nu ai lacrimi! Ea insa are … lacrimi de sange, pentru ca asta ii pricinuiesti. Nu a plans nici macar o data de fericire din cauza ta! Asta nu iti spune nimic? Asta nu te face sa iti pui nici macar o intrebare? De cate ori i-ai facut vreo bucurie? Aud …
…
- Niciodata, deci? Si cu ce drept vii sa ii ceri iertare? Iti e frica sa mori, nu? Iti e frica sa te cufunzi in tarana din care te-ai ridicat doar pentru a face rau, nu? Ce trist! Imi pare rau pentru tine … daca nu te-ai fi nascut, lumea ar fi fost mai buna!
…
- Nu te incrunta la mine! Am dreptate! Cat rau ai facut pana acum? Numai pe ea, cat ai facut-o sa sufere? Cat a plans din cauza ta? Cate lacrimi varsate fara incetare? Ce vrei? Iertarea nu e pentru tine! Cauta-ti iertarea in alta parte! Fugi, ascunde-te, intra in pamant, numai sa nu iti mai vada si altii rusinea! Iti e scrisa in frunte! E ca o pecete ce nu iti va da pace niciodata! Nici macar o amintire nu ai ramas pentru ea! Cum sa mai insemni ceva cand ai profitat de puritatea ei si de inocenta cu care te-a iubit? Cum sa isi aduca aminte de tine cand lacrimile ei de sange au spalat toata mizeria pe care ai lasat-o in urma ta?
…
- Ai vrut altceva! Na, poftim! Fi fericit! Bucura-te! Fi in extaz! Arunca-te de undeva de sus de fericire! Ea nu o sa te mai prinda. A facut-o de atatea ori! Desi era la pamant, nu ai stiut sa ii spui nici macar o vorba buna! A trebuit sa o faca altcineva in locul tau! Nu am fost eu! A fost altcineva! De ce te intereseaza? Nu trebuie sa iti mai pese! Ai tot ce ti-ai dorit! Si ea are! Desi ai dat cu ea de pamant, cineva a ridicat-o!
…
- Esti gelos? Te doare? Foarte bine! Poti sa urli de durere si sa iti crape sufletul ala perfid si insensibil, pentru ca ea … nu va mai fi niciodata a ta!

Cómo decir que me parte en mil
Las esquinitas de mis huesos,
Que han caído los esquemas de mi vida
Ahora que todo era perfecto.
Y algo más que eso,
Me sorbiste el seso y me decían del peso
De este cuerpecito mío
Que se ha “convertío” en río.

Hay un trozo de luz
En esta oscuridad
Para prestarme calma.
El tiempo todo calma,
La tempestad y la calma,
Siempre me quedará
La voz suave del mar,
Volver a respirar la lluvia que caerá
Sobre este cuerpo y mojará
La flor que crece en mi,
Y volver a reír Y cada día un instante volver a pensar en ti.
En la voz suave del mar,
En volver a respirar la lluvia que caerá
Sobre este cuerpo y mojará
La flor que crece en mi,
Y volver a reír
Y cada día un instante
volver a pensar en ti.

The bar was empty
I was sweeping up the floor
That’s when she walked in
I said, “I’m sorry but we’re closed”
And she said “I know,
But I’m afraid I left my purse
I said, “I put one back behind the bar
I bet it’s probably yours”
And the next thing that I knew
There we were, lost in conversation
And before I handed her her purse
I said, “You’ll only get this back on one condition”

And we danced
Out there on that empty hardwood floor
The chairs up and the lights turned way down low
The music played, we held each other close
And we danced

And from that moment
There was never any doubt
I had found the one
That I had always dreamed about
And then one evenin’
When she stopped by after work
I pulled a diamond ring out of the pocket of my shirt
And as her eyes filled up with tears
She said, “This is the last thing I expected”
And then she took me by the hand
And said, “I’ll only marry you on one condition”

And we danced
Out there on that empty hardwood floor
The chairs up and the lights turned way down low
The music played, we held each other close
And we danced

Like no one else had ever danced before
I can’t explain what happened on that floor
But the music played
We held each other close
And we danced
Yeah, we danced

Brad Paisley – We danced

Plictisindu-ma si incercand sa tin pasul cu ce citeste the most amazing man in my life , am dat de un articol cu acest titlu: “Internet shopping for burglars”,pe WebProNews. Acest articol este pe cat de hilar, pe atat de adevarat.

Odata cu evolutia tehnologiei si cu mutarea relatiilor sociale pe web, au evoluat si tehnicile de furt, s-au dezvoltat si s-au imbunatatit considerabil, fata de acum cateva zeci de ani. De ce sa mai pierzi timpul tu, in calitate de “hot” sau, hai sa-ti spunem “cumparator ocazional de obiecte puse gratis la dispozitie cand nu e nimeni acasa”, stand la panda zile intregi pentru a verifica programul proprietarilor, pentru a-ti da seama de cum functioneaza sistemul de securitate, de a gasi cel mai potrivit geam pentru a-ti face intrarea triumfala, cand poti foarte simplu, sa te folosesti de social networks pentru a-ti gasi tinte, nu vulnerabile, ci de-a dreptul oferite pe tava, pe care apoi sa le pradezi, umplandu-ti cosul cu bunataturi pentru care nu a trebuit sa muncesti deloc(sau bine, sa spunem ca ai transpirat un pic la gandul ca nu trebuie sa te lasi prins in fapt)?

Cum este relatat si in articol, site-urile de genul Facebook si altele care iti dau posibilitatea de a-ti dezvalui planurile de vacanta, date personale de genul numarului de telefon si a adresei de domiciliu, a adresei unde iti vei petrece vacantele, pot fi periculoase pentru cineva care nu stie ca securitatea datelor pe internet devine tare vulnerabila atunci cand le face publice. Cred ca nu trebuia sa vin eu sa spun lucrul asta, pentru ca orice om care tine la intimitatea si la protectia familie sale, il stie. Dar impartasirea datelor cu caracter personal pe internet, nu este doar tinta hotilor, ci si a celor care sufera de diferite tulburari: pedofili, violatori si chiar si criminali.

O campanie publicitara pentru protectia celor care folosesc internetul de cei care il folosesc in scopul de a face rau, ne atrage atentia, ca intr-o lume virtuala, in care hoti, criminali, pedofili, hackeri si mai stiu eu ce natii, sunt sub protectia anonimatului, noi, ceilalti, credulii suntem o prada sigura. Explicatia este simpla. Cineva cu mai multa minte si indeletnicire poate foarte simplu sa afle date personale despre cineva, folosindu-se de un profil fals, drept momeala, poate sa obtina poze, adrese, informatii legate de familie si preferintele persoanei respective, sa afle locurile in care isi petrece marea majoritate a timpului, etc.

Cel mai trist lucru este insa, ca internetul a devenit un mijloc de petrecere a timpului liber pentru copii de varste fragede, copii care nu sunt in prealabil instruiti de parinti in a nu discuta cu strainii si care ajung intr-un fel sau altul utilizatori ai unui site de social networking, pentru ca si prietenii lor, la randul lor, sunt utilizatori ai acelui site. Ingenuitatea unui copil este deseori folosita de minti bolnave care intentioneaza sa isi satisfaca setea de rautate.

Acest lucru nu mai este de mult un subiect tabu.Cele mai multe cazuri de copii momiti si abuzati prin intermediul internetului, au avut loc in SUA. Nu cred ca ar trebui sa mire pe nimeni de ce majoritatea acestor anomalii se intampla acolo. Fiind o importanta putere economica, avand un grad ridicat de dezvoltare si o situatie economica buna, pana la momentul actualei crize, SUA a permis dezvoltarea rapida pe domenii adiacente notiunii de “social”.

Sa fim sinceri, de acolo au plecat aproape toate inovatiile si toate noutatile din domeniul internet. De regula evolutia, pe orice plan, porneste dintr-un loc in care se incurajeaza si se sustine financiar cercetarea si dezvoltarea. Dar nu despre asta vreau sa discut. S-au facut destul de multe filme in America, majoritatea bazate pe fapte reale, in care tinere de 13-14 ani, sunt racolate de indivizi care le propun diverse lucruri. Una dintre cauzele care declanseaza naivitatea acestor fete este lipsa de implicare a parintilor in viata copiilor si asta nu se intampla numai in America.

Oamenii au devenit mult prea ocupati pentru a avea grija de ce fac odraslele lor. Multi, au devenit practic inconstienti. Majoritatea nu vad nimic rau in faptul ca acestea petrec ore bune in fata calculatorului, navigand pe internet, daca ei pot sta linistiti savurandu-si cafeau, sau iesind in oras. Multi nu au auzit de “Parental control” sau de limitarea accesului la anumite site-uri. Multi se complac sa le dea voie sa “stea la calculator” doar pentru a-si vedea de treaba. Ne intrebam de unde exista atatia degenerati si atatia perversi.

Pe langa lipsa de implicare a parintilor in activitatile day-to-day ale copiilor sunt si disputele din familie, divorturile dintre parinti(care in zilele noastre sunt din ce in ce mai dese), lipsa de intelegere si de afectiune a parintilor, lipsa de informare despre activitatea scolara si extra-scolara a copilului, face ca multi dintre acestia sa caute bucurie si placere in a-si petrece timpul pe diverse site-uri in compania unor necunoscuti, care sa le ofere astfel, intentionat sau nu, ceea ce le lipseste in familie. La varsta la care un tanar se dezvolta si are nevoie de tot sprijinul parintilor, acestia sunt practic indisponibili, neimplicandu-se in formarea copilului lor ca individ, ca om de bine. Internetul a devenit un univers in care gasesti orice tip de informatie: de la cum se ara pamantul, pana la cum sa construiesti o bomba nucleara.

Din pacate, acest univers nu este pe atat de controlat pe cat se pretinde. Cine poate sa verifice schimbul de documente si de date dintre fiecare utilizator in parte? Nimeni nu poate face asta si ar fi o munca titanica, pe langa o importanta pierdere de resurse de timp si bani.

Purtam o discutie deunazi cu omul drag mie si am ajuns la acest lucru: la ce este permis si ce nu este permis intr-un spatiu virtual, la respectul dintre utilizatorii internetului si la o conduita pe care fiecare ar trebui sa o aiba, dar nici unul nu o afiseaza. Este destul de trist, ca pe langa acest “social networking” realizat pe aceste “social sites” ce au devenit un camp de batalie si o modalitate de a aduce injurii persoanelor cu o parere diferita de a ta, oamenii inca nu isi dau seama de repercursiunile pe care le poate avea asupra lor o astfel de batalie.

Ura nu se propaga doar in viata de zi cu zi. Ura se poate naste prin orice mijloc, iar pe internet si site-uri de social networking unde diversi indivizi isi exprima fatis si grosolan parerile, jignind o anumita categorie de oameni, aceasta se amplifica. Respectul intr-un asemenea mediu nu poate fi impus decat prin bannarea unui utilizator, prin moderarea comentariilor, prin stergerea automata a contului. Aici, unde toti sunt sub protectia anonimatului, sau pot sa para ceea ce nu sunt, respectul este inexistent.

Pana si respectul cu privire la proprietatea cuiva este eradicat si intimitatea invadata. Pentru ca eu in calitatea de detinator al unui blog, detin implicit o proprietate, iar atunci cand tu vii si imi aduci injurii aici, pe proprietatea mea, am tot dreptul din lume sa procedez cum vreau: sa iti sterg comentariul, sa iti interzic accesul pe aceasta proprietate care este A MEA. Dar cum proprietatea privata nu se respecta nici macar in viata reala, cum am putea sa ne asteptam noi sa gasim acest respect aici, intr-un mediu virtual?

Cred ca atentia la dezvaluirea datelor cu caracter personal, respectarea dreptului de proprietatea a fiecarui utilizator, controlarea activitatii copiilor si implicarea in viata lor, protejarea identitatii intr-un astfel de mediu si verificarea informatiilor vehiculate in acest mediu, ne pot face sa fim niste tinte mai greu de atins pentru cei cu rele intentii. Nu toata lumea este buna, si cu atat mai putin, aici, pe internet si pe site-uri de social networking, iar asta ar trebui sa ne dea de gandit. Daca nu pentru noi, atunci pentru copiii nostri …

Nu inteleg de ce tranzactiile inter-bancare sunt atat de greu de realizat. Nu inteleg nici de ce eu, cand trimit o suma de bani si vreau sa ajunga astazi, cu mentiunea “Sa ajunga astazi”, constat cu stupoare ca o sa ajunga “astazi”, dar “astazi” inseamna “Peste 3 zile”. Nu am inteles niciodata de ce in Romania se procedeaza astfel. Eu inteleg ca bancile au un program pe care trebuie sa il respecte si multe sarcini cu mult mai importante decat a-mi transfera mie bani in cont, dar de la “astazi” pana la “peste 3 zile” e cale lunga. Daca tranzactia s-ar fi facut prin aceeasi banca, “astazi” ar fi fost chiar “astazi”, dar cum tranzactia se face printr-o banca cu renume ), “astazi” capata noi intelesuri. Oricum ar fi, doua drumuri la bancomat si un drum la banca, ar trebui sa fie destul de enervante pentru a verifica situatia unei tranzactii. Dar, Badea, cu gura lui aurita, a zis-o: “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”. Sad, but true!

Ah! Tehnologie! Respiram tehnologie, traim cu tehnologie, comunicam cu ajutorul tehnologiei. Cum altfel ne putem face cunoscuti daca nu asa? Cum ne putem impune sau cum ne putem impartasi ideile? Tehnologia zilelor noastre ne ofera cai miraculoase de a face aproape orice. “There’s an app for that” ar spune un spot de prezentare. Insa de cele mai multe ori aplicatiile au si scapari. Iau spre exemplu si spre analiza situatia blogurilor  si a “blogarasilor” romani. “Tranca, fleanca” ar spune o melodie. Exact! Tranca, fleanca pentru ca cei mai multi nu au nimic de spus. Cei mai multi se folosesc de blogurile personale doar pentru a “jicni” sau pentru a improsca cu noroi in stanga si in dreapta. Marea majoritate a blogarilor de calitate nu isi pierd timpul scriind despre lucruri de o importanta neglijabila. Marea majoritate a blogarilor de calitate trateaza pe blogurile personale subiecte interesante, care sa te faca sa te intorci si a doua oara pe paginile pe care ei isi astern cu bun simt si responsabilitate gandurile. Nu am nimic cu blogurile pe care oamenii isi scriu gandurile in mod civilizat, in care formularea nu este nici groteasca, nici defaimatoare si nici macar putin jignitoare. Insa am ceva cu acei blogari care cred ca le stiu pe toate. Nimeni nu le stie pe toate, asa cum nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni. Nu judecam oamenii dupa cum arata, dupa cum se imbraca sau dupa cum traiesc. Nu ii judecam dupa statut social, sau dupa colaceii din jurul taliei. Judecam oamenii strict dupa fapte si dupa moralitate, dupa actiuni si gandire. Si nici macar asa, nu avem dreptul sa judecam pe nimeni. Nu suntem indreptatiti sa jignim pe nimeni atunci cand noi, blogarasi de doi lei, nu stim sa fim corecti in interpretare si in exprimare la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane. Nu suntem noi in masura sa judecam aspru cat mananca o persoana, ce stil de viata are, de ce face aia si nu ailalta. Am uitat sa vedem barna din ochiul nostru si mai nou, ne sare in ochi ciobul din ochiul vecinului. Bine, bine, stiu ca in Romania se merge pe principiul “Sa moara capra vecinului” sau daca pot sa te ajut, de ce sa nu iti dau branci in groapa, dar comentariile grotesti si misogine ale unor blogari cu apucaturi de scriitori si pozitii sociale importante sunt niste nuci in peretii timpanelor unor oameni, carora li se pare strigator la cer sa discuti in necunostinta de cauza despre problemele lor. Citeam un articol pe un blog al unui asa zis extra-super-mega-blogar cu apucaturi de dictator comunist, omni(m)potent si atotstiutor despre problemele femeilor din Romania, care nu se ingrijesc si care mananca asemenea unor “vaci” din mama in fiica si ca acest lucru se mosteneste pe cale ereditare. Pe cat e de revoltator articolul, pe atat de tare te indeamna la monologuri filosofice. De cand un nene oarecare isi permite sa generalizeze si sa spuna ca romancele nu se ingrijesc? Ii recomand un periplu prin Anglia, Franta, Elvetia sa se convinga de cum sunt alte natii de femei. Regret sa il dezamagesc, dar cunostintele lui “teoretice” despre obezitate, celulita si alte probleme ce tin de estetica corporala sunt nule in materie de ce inseamna acesti termeni la nivel medical. Obezitatea, la fel ca anorexia, bulimia, celulita sunt boli ale organismului, pe care le poti controla sau nu. Retentia de apa, depunerile inevitabile de grasime sunt factori de natura mai mult medicala decat estetica. Din pacate la acest nivel s-a ajuns. Oricat ar incerca cineva sa previna ingrasarea, in unele cazuri este imposibil. Stimabilul domn, al carui nume nu merita nici macar mentionat, este slab informat. Nu a luat in calcul aspectele de ordin financiar care impiedica o femeie sa slabeasca, sa mearga la un centru de intretinere corporala, sa manance sanatos. E putin inconstient si rautacios si nici macar nu isi da seama de asta. Il incadrez in categoria barbatilor cu creier de gaina, sau cu putza in loc de materie cenusie. Un BARBAT, in primul rand, analizeaza ce determina trasaturile inestetice ale unei femei, apoi incearca sa le inteleaga. Daca nu le intelege, le refuza politicos, nicidecum jignind. Un BARBAT adevarat intelege ca aceste lucruri care nu depind de noi, trebuiesc acceptate ca parte din bagajul cu care venim si nicidecum ca pe o neglijare a propriei persoane. Celulita nu tine cont de dimensiuni, de profesie, de frumusete. Femei foarte slabe, au celulita, pentru ca celulita reprezinta retentia de apa din organism, care la unele femei devine mai evidenta. Lupta cu celulita este ca lupta lui Quijote cu morile de vant. O spun specialistii, nu o spun eu. La fel si cu vergeturile care reprezinta tesutul rupt si care doar cu ajutorul bisturiului mai pot fi refacute. Cred ca orice om, cu putin creier, inainte de a scrie un articol, se documenteaza, analizeaza, cantareste si abia apoi scrie, dar nu inainte de a-si revizui formularea. Nu exista dragul si stimatul meu blogar,etalonul perfectiunii. Nu exista asa ceva. Cuvantul perfectiune ii este atribuit in exclusivitate Divinitatii, nicidecum noua, oamenilor, care suntem imperfecti atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Este socant sa vezi ca cineva poate sa trateze cu atata rautate niste probleme care tin strict de sanatate si mai putin de estetica, de financiar si mai putin de lene. Fiecare femeie vrea sa arate bine si sa fie admirata, sa isi petreaca timpul rasfatandu-se si nu la cratita, sa miroase bine, a apa de trandafiri si nu a transpiratie. Dar ceea ce acest domn nu stie, este ca totul costa. Nu am vazut femei instarite care sa se neglijeze sau sa emane miros de transpiratie, care sa incalte sandale in picioare nespalate.Am vazut femei machiate, aranjate, imbracate de la cea mai de fita casa de moda, cu parul plin de sebuum, cu cearcane, celulita, unghii nevopsite si neglijate care in ciuda acestor aspecte isi poarta nasul pe sus ca cele mai intangibile zeite. Am vazut in schimb si femei cu situatii financiare mai precare, impecabile, curate, cu parul mirosind a proaspat, cu hainele (vechi, nu trendy), dar calcate la dunga, care nu miros nici a transpiratie, nici nu se zguduie pamantul atunci cand ele calca.Am vazut femei casnice, cu 2, 3 copii care se ingrijesc, care gatesc, calca, au grija de barbat, mai au si o slujba si totusi arata bine, la 40-50 de ani. Felul in care un om arata, faptul ca este slab sau gras, nu tine nici de lene, nici de comoditate. Tine de resurse. In economie o definitie spune ca omul isi satisface maximul de nevoi, cu minimul de resurse. Acelasi lucru se aplica si in acest caz. Daca nu ai resurse financiare suficiente sa iti permiti sa mananci sanatos, sa mergi la o sala de fitness, sa tii o dieta, sa mergi la un cabinet de intretinere corporala, nu poti arata ca scos/scoasa din cutie. Poti insa, cu apa si sapun, sa nu jignesti simturile olfactive ale celor din jur, sa nu te imbraci la 50 de ani ca la 16, ca sa nu atragi comentarii rautacioase, sa te machiezi discret, sa te imparfumezi decent, sa porti haine care sa nu iti scoata in evidenta ce ai mai rau. Sunt trucuri mici, dar care ii pot face pe carcotasi si pe rautaciosi sa taca. Daca urasc ceva pe aceasta lume, sunt oamenii care se grabesc sa judece inainte sa cunoasca in adancime problemele pe care se pripesc sa le “desfiinteze”. Intra in atributia fiecarui individ sa isi stabileasca un mod de viata, sa faca miscare, sa manance sanatos, sa mearga la un salon. Nu poate un simplu om sa generalizeze si sa stabileasca de unul singur ce inseamna “frumos” si “urat”. Cum am mai spus, nu exista etaloane. Exista doar decizii personale, de a arata bine si resurse care sa faca treaba asta pentru noi. Incheiand apoteotic, cred ca fiecare ar trebui sa isi vada de ograda proprie si sa nu mai aduca injurii la adresa nimanui. Desi web-ul romanesc a devenit un camp de batalii, refuz sa cred ca toata lumea a uitat ce inseamna decenta si bunul simt. Fac un apel la aceste valori minime, pentru a continua sa cred intr-o lume mai buna …

Concert “Madonna – Sticky and sweet”, nicidecum “Steaky and sweet”, dar hey, care e diferenta? Well, nici una practic pentru pseudo-jurnalistii nostri… Oricum, a fost tare amuzant. Asta, ca sa va dati seama cat de bine pregatiti sunt. Si avem multe “Facultati de Jurnalism” .

Even when the thunder and storm begins
I’ll be standing strong like a tree in the wind
Nothing’s gonna move this mountain
Or change my direction
I’m falling off that sky and I’m all alone
The courage that’s inside gonna break my fall
Nothing’s gonna deem my light within
But if I keep going on
It will never impossible, not today
Cause I’ve got something to believe in
As long as I’m breathing
There is not a limit to what I can dream
Cause I’ve got something to believe in
Mission to keep climbing
Nothing else can stop me if I just believe
And I believe in me
Even when the world tries to pull me down
Tell me that I can’t, try to turn me around
I wont let them put my fire out, without no!
But if I keep going on
It will never impossible, not today
Cause I’ve got something to believe in
As long as I’m breathing
There is not a limit to what I can dream
Cause I’ve got something to believe in
Mission to keep climbing
Nothing else can stop me if I just believe
And I believe:
I can do it all
Open every door
Turn unthinkable to reality
You’ll see- I can do it all and more!
Believing
Mission to keep climbing
Nothing else can stop me
And I believe in me.

Nu stiu de ce versurile astea ma ating atat de tare. Poate pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa credem in ceva si in ce altceva decat in noi insine. Pentru ca noi nu ne vom dezamagi niciodata!